Antena 3 CNN Externe A murit Alagba la 344 de ani. Trupul îi va fi conservat. Era cea mai bătrână broască țestoasă (VIDEO)

A murit Alagba la 344 de ani. Trupul îi va fi conservat. Era cea mai bătrână broască țestoasă (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 16:07 04 Oct 2019 Modificat la 16:07 04 Oct 2019

Alagba, o broască ţestoasă uriaşă considerată cea mai bătrână din Africa, a decedat, la vârsta de 344 de ani, la palatul regelui tradiţional din oraşul nigerian Ogbomoso, Oba Jimoh Oyewunmi, a informat secretarul său privat, Toyin Ajamu, citat de EFE şi de agenţia NAN.

Alagba, un exemplar masculin de broască ţestoasă uriaşă, al cărui nume în limba yoruba însemna ''bătrânul'', a murit joi după o scurtă suferinţă, a declarat Toyin Ajamu, citat de presa locală.

''Alagba a trăit în pace timp de mai multe secole la palat. Broasca ţestoasă a fost în trecut gazda a numeroşi monarhi în Ogbomoso", a precizat secretarul privat.

Aparţinând unei specii recunoscută pentru longevitatea deosebită, ţestoasa Alagba a devenit populară după ce actualalul ''soun'' (titlu monarhic) ''şi-a folosit resursele personale pentru a-i asigura un trai bun''.

Alagba avea ''avea doi membri ai personalului palatului care îi erau dedicaţi'', a indicat secretarul. Aceştia ''îi asigurau hrană, asistenţă medicală şi alte lucruri necesare pentru a se asigura că beneficia de cel mai bun tratament'', a adăugat el.

''În fiecare zi, la Alagba veneau turişti din diferite părţi ale lumii", a mai spus Ajamu adăugând că atât palatul cât şi sectorul turistic "deplâng moartea lui Alagba".

Secretarul a anunţat că există intenţia ca trupul ţestoasei să fie conservat astfel încât turiştii să se bucure în continuare de prezenţa sa, notează sursele citate.

Sursă: Agerpres
Etichete: africa
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole