Antena 3 CNN Life Timp liber Film A murit actriţa Connie Chiume, cunoscută din filmele ''Black Panther''

A murit actriţa Connie Chiume, cunoscută din filmele ''Black Panther''

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 17:08 07 Aug 2024 Modificat la 17:08 07 Aug 2024

Actriţa sud-africană Connie Chiume, celebră în întreaga lume pentru rolul său din filmul cu supereroi "Black Panther", a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 72 de ani, a anunţat familia sa, relatează miercuri agenţia EFE, potrivit Agerpres.

[GAL layout="5"]

"Familia Chiume regretă să vă informeze cu privire la decesul actriţei Connie Chiume, aclamată şi premiată la nivel internaţional", se arată într-un scurt comunicat postat marţi seară pe contul personal de Instagram al vedetei.

Potrivit comunicatului, care solicită respectarea intimităţii până la comunicarea altor detalii, Chiume a murit într-un spital din Johannesburg (nord).

Într-o declaraţie acordată unui post local de televiziune, fiul actriţei, Nongelo Chiume, a explicat că mama sa fusese internată pentru o "procedură medicală" şi părea să se "recupereze bine".

„Nu mai făcusem niciodată parte din lumea spectacolului”

Connie Chiume, al cărei tată a fost malawian, iar mama sud-africană, s-a născut în 1952 în oraşul Welkom din provincia centrală Free State şi a fost mai întâi profesoară, meserie la care renunţat după câţiva ani.

"Nu mai făcusem niciodată parte din lumea spectacolului şi, cu atât mai mult, nu urmasem cursuri de actorie", a declarat ea într-un interviu citat miercuri de media locale, în care a rememorat prima audiţie la care a participat şi în urma căreia a devenit actriţă.

De-a lungul carierei sale versatile, Chiume a jucat în mai multe seriale de televiziune sud-africane şi a interpretat rolul liderului unuia dintre triburile din filmul "Black Panther" (2018) al francizei Marvel şi în continuarea acestuia din 2022, precum şi în musicalul "Black is King" (2020), regizat de cântăreaţa americană Beyoncé.

Talentului lui Connie Chiume a fost recunoscut şi recompensat cu mai multe distincţii, inclusiv la Premiile pentru Film şi Televiziune din Africa de Sud (SAFTA), după ce ani la rând a portretizat o gamă largă de personaje - de la o gospodină la o criminală - în seriale sud-africane populare.

Guvernul sud-african a transmis condoleanţe după moartea "legendarei" actriţe prin intermediul reţelei sociale X , menţionând că "excelenta sa activitate va rămâne în memorie pentru totdeauna". 

Citește mai multe din Film
» Citește mai multe din Film
TOP articole