Antena 3 CNN Actualitate A murit actorul Marin Moraru. Maestrul s-a stins la Spitalul Elias din Capitală

A murit actorul Marin Moraru. Maestrul s-a stins la Spitalul Elias din Capitală

1 minut de citit Publicat la 18:42 21 Aug 2016 Modificat la 18:42 21 Aug 2016

Actorul Marin Moraru a murit duminică, la Spitalul Elias din Capitală, unde era internat din data de 10 august. Anunțul decesului a fost făcut, în direct, la Antena 3, de directorul medical al unității medicale.

”Avea o suferință grea și necruțătoare, cu un debut la începutul acestui an”, a declarat directorul medical Dana Safta, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

În luna ianuarie a acestui an, maestrul Marin Moraru declara într-un interviu acordat unei publicații, la împlinirea a 79 de ani, că nu își dorește nimic, ”nici măcar sănătate”.

”Dacă este, este, dacă nu, asta e! M-au felicitat colegii de breaslă, dar nu-mi serbez ziua cu nimeni”, a declarat atunci artistul.

Marin Moraru s-a născut la data de 31 ianuarie în București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L.Caragiale" în anul 1961, având ca examen de diplomă rolul Agamita Dandanache din piesa "O scrisoare pierduta” de I.L.Caragiale, după aceea activând pe scenele de la Teatrul Tineretului (1961-1964), apoi la Teatrul de Comedie (1965-1968), la Teatrul Lucia S. Bulandra (1968-1971) și la Teatrul Național "I. L. Caragiale" (1971-1974), scrie cinemagia.ro.

A predat o perioadă în calitate de conferențiar universitar la I.A.T.C. București (1974-1980), apoi întorcându-se la Teatrul Național "I. L. Caragiale.

Imagini memorabile cu maestrul Marin Moraru

Marin Moraru a fost un actor care a uluit lumea teatrului cu creațiile sale. Spectacole precum "D'ale carnavalului", "Leonce și Lena", "Nepotul lui Rameau", "Capul de rățoi", "Umbră", "Troilus și Cressida", "Ocolul pământului", "Trei gemeni venețieni", ori, după Revoluție, "Tache, Ianke și Cadar", "Egoistul", "Crimă pentru pământ" l-au avut și îl au în fruntea distribuției...

Marin Moraru. De ce nu mai juca în filme și în piese de teatru

În 2007 a fost recompensat cu Premiul de Excelenţă acordat de revista VIP. Alături de Gheorghe Dinică şi Victor Rebengiuc, Marin Moraru a primit în 2008 titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) cu ocazia aniversării instituţiei. În acelaşi an, actorul a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional 'Serviciul Credincios' în Grad de Mare Cruce. În 2009, Marin Moraru a primit Premiul Gopo pentru întreaga carieră.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole