Laura Norrey este o femeie de 32 de ani care a ajuns în fața instanței, după ce a ținut să se răzbune pe un om de afaceri. Femeia a intrat într-un conflict în care erau implicați patronul unui restaurant și o cheleneriță.
Kaiser Ahmed, patronul restaurantului, tocmai o anunța pe chelneriță că a fost concediată.
Discuția a degenerat într-o dispută, moment în care a apărut și Laura Norrey și s-a implicat activ – a luat o crosă de golf și a trecut la fapte.
Toată scena a avut loc în Manchester, conform publicației Mirror.
Femeia a lovit mașina de lux a bărbatului, parbriz și aripi, după care a încercat să îl lovească și pe acesta. Omul a reușit să o oprească și să o imobilizeze până la sosirea polițiștilor.
Și nici în acest moment femeia nu s-a oprit, reușind să se strecoare din mâinie polițiștilor și să îl mai lovească pe bărbat.
În instanță, femeia și-a recunoscut faptele și a primit o condamnare cu suspendare. În plus, femeia trebuie să mai achite costurile pentru proces, dar nu a fost obligată să plătească daunele cauzate.
Judecătorul a explicat că înțelege situația femeii, care își crește fiica singură și i-a atras atenția că astfel de situații trebuie evitate, dacă nu vrea să riște să își piardă fiica.