Antena 3 CNN Actualitate Social A intrat în vigoare legea care scade chiriile ANL cu până la 50%

A intrat în vigoare legea care scade chiriile ANL cu până la 50%

1 minut de citit Publicat la 11:54 17 Mai 2017 Modificat la 11:54 17 Mai 2017

Chiriaşii locuinţelor ANL vor plăti de acum cel mult un procent cuprins între 10% şi 30% din venit. Schimbarea majoră vine după guvernului de a reduce nivelul chiriilor, care a fost publicată în 12 mai în Monitorul Oficial al României. Actul normativ conduce la o reducere de până la 50% a chiriilor practicate până acum, potrivit capital.ro.

Iniţiatorul măsurii, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, şi-a motivat decizia prin faptul că „sumele plătite în prezent sunt considerate de chiriaşii ANL ca fiind mari, în condiţiile în care «Programul de construcţii locuinţe pentru tineri, destinate închirierii» se adresează tocmai tinerilor cu venituri reduse“.

Legea stabileşte nivelul maxim al chiriei la 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară.

Dacă ne referim la pragul minim al chiriilor, calculele arată o scădere de 50% faţă de nivelul de până acum. Dacă până în 12 mai chiriaşii unei garsoniere ANL plăteau cel puţin 170 de lei, în noua variantă achită cel puţin 85 de lei. La fel, chiriaşii care locuiesc în apartamente cu două camere, care plăteau minim 237 lei, după noile calcule plătesc cel puţin 120 de lei. În cazul celor care au închiriat trei camere în blocurile ANL, de la circa 300 de lei cât trebuiau să plătească până acum, chiria se reduce la minim 150 lei.

 

 

Etichete: anl lege scadere
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole