Proprietarul unei piscine din Marseille, în sudul Franţei, a reclamat o femeie care a făcut baie în în burkini, cerându-i să plătească cheltuielile de dezinfecţie, potrivit unui comunicat al Colectivului francez împotriva islamofobiei (CCIF) citat de EFE.
Femeia era găzduită împreună cu soţul şi copiii lor o reşedinţă privată cu piscină pentru care îşi făcuse rezervare toată săptămâna în iulie. În prima zi a făcut baie împreună cu copiii ei fără probleme, dar în ziua următoare a fost scoasă din piscină de supraveghetor, pe motiv că face baie îmbrăcată şi cu văl, scrie Agerpres.
Responsabilul i-a interzis să se mai scalde în zilele următoare şi a cerut ca familia să plătească cheltuielile pentru dezinfecţia completă a piscinei şi o compensaţie pentru nefuncţionarea timp de două zile a acesteia.
Familia vizată asigură că proprietarul nu a schimbat apa, aşa cum avertizase, şi că le-a fost reţinută o garanţie de 490 de euro în vederea achitării facturii de dezinfecţie.
CCIF aminteşte în comunicat că femeia nu a făcut baie în haine de stradă, ci în burkini, un costum special creat pentru astfel de ocazii confecţionat dintr-o ţesătură fină similară costumelor de baie sau a celor de surf.