Antena 3 CNN Actualitate Inedit A ieșit la iveală. Câți bani aveau în conturi Elena și Nicolae Ceaușescu

A ieșit la iveală. Câți bani aveau în conturi Elena și Nicolae Ceaușescu

1 minut de citit Publicat la 23:29 21 Noi 2019 Modificat la 23:29 21 Noi 2019

Imediat după 1989, au fost deschise mai multe anchete care să găsească averea ascunsă a dictatorului Nicolae Ceaușescu. S-a efectuat și expertiză contabilă, iar specialiştii au încercat să afle de ce bunuri s-a bucurat fiecare membru al familiei Ceauşescu.

Totodată, anchetatorii au scormonit în conturile deţinute la CEC de membrii familiei Ceauşescu. Elena şi Nicolae Ceauşescu n-aveau bani la CEC, aveau însă copiii, cei mai mulţi Zoia Ceauşescu.

Fiecare avea ”economii” de peste un milion de lei. Singurul care a declarat conturi în străinătate a fost Valentin Ceauşescu. „Am un cont de circa 1.000 de lire sterline la o bancă din Londra – „Midland” – şi 1.500 de mărci la „Deutsche Bank”- sucursala din Frankfurt. Nu cunosc numerele conturilor; extrasul de cont privitor la depozitul din RFG poate fi găsit cu ajutorul fostei soţii, Iordana Borilă”, a precizat Valentin Ceauşescu organelor de anchetă în dosarul privind subminarea economiei naţionale.

Bani găsiţi la CEC, în 1989:

Nicu Ceauşescu: 1.223.873 de lei

Valentin Ceauşescu: 1.223.873 de lei

Zoia Ceauşescu: 1.450.020 de lei

Fostul şef al Gospodăriei, Radu Burciu, a declarat anchetatorilor că alimentele familiei Ceauşescu valorau 160.000-180.000 de lei lunar, dar nu le-au plătit niciodată.

Pentru hrana câinilor familiei Ceauşescu, gospodăria cheltuia zilnic între 600 şi 700 de lei, potrivit Click.

Etichete: Nicolae Ceauşescu
Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole