Antena 3 CNN Actualitate Social Alertă în Bucureşti! A fost prins un individ care ataca oameni la metrou

Alertă în Bucureşti! A fost prins un individ care ataca oameni la metrou

Denisa Dicu
1 minut de citit Publicat la 11:06 29 Iul 2022 Modificat la 11:52 29 Iul 2022

Conform Poliției Capitalei, joi între orele 6.30 - 10.30, mai multe persoane au fost victime ale unor infracțiuni de tâlhărie calificată, în timp ce se aflau în metrou, în zona Sectoarelor 1, 2, și 3.

În urma cercetărilor făcute de polițiștii Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, s-a stabilit că toate faptele ar fi fost săvârșite de aceeași persoană, un bărbat, în vârstă de 43 de ani.

De asemenea, din cercetări s-a mai stabilit că bănuitul ar mai fi comis o infracțiune de tâlhărie, asupra unei femei, pe 21 iulie seara, când i-ar fi smuls un lănțișor, în timp ce se afla într-o stație de metrou, din Sectorul 5.

Bărbatul e bănuit că joi, în jurul orei 6.30, în timp ce se afla într-un tren de metrou, oprit într-o stație din Sectorul 2, ar fi smuls unei femei un cercel. După aproximativ o jumătate de oră, aflându-se într-un tren de metrou, oprit într-o stație din Sectorul 1, a smuls un cercel unei alte femei. În jurul orei 9.30, bărbatul i-ar fi smuls unei persoane un lănțișor, într-un tren de metrou oprit într-o statie din Sectorul 2, după care, la 10.30, bănuitul ar fi smuls, din nou, un lănțișor, unei alte persoane, în timp ce se afla într-un tren de metrou, oprit într-o stație din Sectorul 3.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Bunurile pe care le-ar fi sustras, respectiv doi cercei și două lănțișoare au fost recuperate, urmând să fie predate persoanelor vătămate.

[GAL layout="3"]

 

Etichete: metrou București jaf
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole