Antena 3 CNN Show Showbiz A fost premieră la Insula Iubirii. Ce se va întâmpla în această seară, în marea finală: „Sunt pregătită de scandal”

A fost premieră la Insula Iubirii. Ce se va întâmpla în această seară, în marea finală: „Sunt pregătită de scandal”

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 15:11 28 Aug 2024 Modificat la 15:11 28 Aug 2024

Cinci cupluri curajoase, un singur test, dar cel mai dur, şi o miză uriaşă - propria relaţie. Au jucat totul pe o singură carte, pe cea mai importantă: a fidelităţii. 

S-au confruntat cu adevăruri dureroase, şi-au descoperit partenerul în ipostaze în care nu şi-ar fi închipuit vreodată, au văzut punctele vulnerabile în relaţie şi şi-au oferit şansa să se cunoască mai bine. Marea finală din Insula Iubirii are loc în această seară, de la 20:30, pe Antena 1.

Ieri, Insula i-a oferit Daianei, concurenta refuzată la dream date, o şansă unică, în premieră la Insula Iubirii: o ceremonie a focului finală, venită mai devreme. 

După o confruntare finală cu ispita Flori şi reîntâlnirea cu partenerul ei, Daiana a mărturisit:

„Am învățat să apreciez mai mult oamenii din jurul meu, să nu mai fiu exagerat de geloasă. Am învatat să mă preciez mai mult pe mine. Am înţeles ce îl deranja în relaţia noastră.”

Au petrecut 20 de zile separaţi de partener şi şi-au testat în cele mai neînchipuite moduri relaţia. Au avut curajul să-şi recunoască şi să-şi expună total vulnerabilitatea, mai ales după ce şi-au descoperit partenerii în ipostaze în care nu i-au mai văzut. Şi-au reevaluat propriile aşteptări şi limite, acceptând că pot fi uşor judecaţi şi criticaţi pentru deciziile lor.

Cristina şi Andrei au spus „da” celui mai dur test de fidelitate după 10 ani de căsnicie. Cum le va schimba viaţa ceea ce au aflat unul despre celălalt, dar şi fiecare despre el însuşi?

Iustina şi Cornel aveau nunta programată şi inelul de logodnă deja oferit, când au intrat în test în căutarea ultimelor răspunsuri. Pe care insula li le-a dat. Ce decizie vor lua?

Maria şi Dani, sunt de cinci ani împreună, dar ceva îi ţinea pe loc. Testul insulei i-a ajutat să găsească direcţia. Vor merge mai departe împreună sau separat?

„Pentru mine nici nu contează cum am pleca. Important e să am discuția de care am nevoie și pe care vreau să o fac.”, a anunțat Dani.

„Sunt pregătită de scandal.”, spune Maria.

Toate aceste întrebări îşi vor găsi răspunsul în această seară, de la 20.30, la Antena 1, în finala celui de-al optulea sezon Insula Iubirii, un episod încărcat de emoţii, tensiuni şi răsturnări de situaţie.

Etichete: Insula Iubirii
Citește mai multe din Showbiz
» Citește mai multe din Showbiz
TOP articole