Antena 3 CNN High Tech A fost lansat telefonul „Barbie”: Are clapetă și butoane și nu e conectat la internet. Cât costă

A fost lansat telefonul „Barbie”: Are clapetă și butoane și nu e conectat la internet. Cât costă

I.C.
1 minut de citit Publicat la 09:29 29 Aug 2024 Modificat la 09:30 29 Aug 2024

HMD, compania din spatele telefoanelor marca Nokia, a lansat miercuri un telefon Barbie. Deși pare o jucărie, mobilul are funcții de apeluri și mesaje text, dar nu este conectat la internet. 

Telefonul Barbie are un design clasic „flip”, este roz aprins și are logo-ul Barbie pe spate.

Este rezultatul unui parteneriat cu Mattel, gigantul producţiei de jucării din spatele francizei Barbie, care produce şi vinde jucării şi accesorii Barbie din 1959, scrie CNBC.

Telefonul este disponibil pentru cumpărare în Marea Britanie începând de miercuri, la preţul de 99 de lire sterline (130,74 USD). În curând, va puea fi cumpărat și în SUA.

Spre deosebire de smartphone-urile conectate la internet de astăzi, care sunt cel mai utilizate, telefonul Barbie nu va fi conectat la internet.

Compania caută să valorifice o tendinţă emergentă din ultimii ani, în principal printre consumatorii din generaţia Z, care îmbrăţişează aşa-numitele „telefoane proaste”, cărora le lipseşte internetul şi oferă doar funcţii de bază pentru text, apel şi cameră.

Conceptul de a face „o detoxifiere digitală” a devenit mai popular în ultimii ani, deoarece consumatorii au căutat să limiteze efectele nocive ale reţelelor sociale asupra vieţii lor de zi cu zi.

„În lumea noastră digitală rapidă, se poate simţi adesea că zgomotul online nu se opreşte niciodată. Acest telefon te încurajează să renunţi la smartphone în momentele în care vrei doar să navighezi mai puţin şi mai multă distracţie, totul cu ajutorul unui adevărat simbol cultural, Barbie”, a declarat Lars Silberbauer, director de marketing pentru HMD, într-un comunicat de miercuri.

Cum arată telefonul

Telefonul Barbie este echipat cu o cameră de 0,3 megapixeli, împreună cu un bliţ pentru realizarea de imagini ”în stil Y2K”, a spus HMD.

Când fac o fotografie, utilizatorii pot adăuga un cadru de cameră Barbie.

Dispozitivul se va vinde şi cu o husă Barbie roz aprins, precum şi două carcase din spate interschimbabile, inclusiv una cu vârtejuri colorate şi alta cu un design cu inimă.

De asemenea, vine cu autocolante cu tema Barbie şi o curea de telefon cu mărgele pastelate.

HMD şi Mattel speră să profite de interesul stârnit anul trecut de filmul ”Barbie”. Pelicula de succes, care i-a prezentat pe protagonistii Margot Robbie, Ryan Gosling şi Will Ferrell, a încasat 1,4 miliarde de dolari la box office, devenind astfel filmul cu cele mai mari încasări din 2023.

 

Etichete: Barbie telefon Nokia
Citește mai multe din High Tech
» Citește mai multe din High Tech
TOP articole