Insula Alicudi (Messina, Italia) a fost considerată ani la rândul un loc misterios şi bântuit, pentru că locuitorii săi vedeau fantome, creaturi ciudate și femei zburătoare. Cercatătorii au găsit o explicaţie plauzibilă care să explice ştiinţific fenomenul considerat foarte multă vreme ca paranormal: a fost de fapt una dintre cele mai mari halucinații colective din istorie.
Mica insulă Alicudi, care face parte din arhipelagul insulelor Eoliene din Sicilia, a fost de multă vreme în centrul unei lungi dispute care a implicat oameni de știință, adepţi ai practicilor oculte și populația locală care, timp de trei ani, a fost victima uneia dintre cele mai mari halucinații în masă din istorie.
Din 1903 până în 1905 locuitorii au zărit pe insulă creaturi ciudate, fantome și femei zburătoare, ceea ce a făcut ca insula să fie considerată un loc magic unde se petreceau lucruri ciudate. Acestea nu sunt doar legende transmise din tată în fiu: de ani de zile localnicii spun că văd de fapt acele creaturi. Pescarii care se întorceau la țărm sau femeile care mergeau la câmp se trezeau deodată în fața lor cu nişte corbi negre sau cu femei care se transformau în păsări şi le zburau peste cap, pe scurt, ceva nemaivăzut până acum pe pământ.
Conform Il Giornale, mulți oameni de știință dar și magicieni și pseudo-vrăjitori au ajuns pe insulă, siguri că ceva magic a existat cu adevărat în acest loc, ultima insuliță a unui arhipelag vulcanic din Sicilia. Cu toate acestea, fanteziile lor au fost spulberate când s-a descoperit că misterul ar putea fi dezvăluit prin folosirea de către locuitori a pâinii negre făcute din ergot.
Forma cea mai ușoară (ergotismul convulsiv) provoacă tremur, convulsii, spasme musculare, dar mai ales are simptome psihice, precum viziuni, halucinații, delir, paranoia, confuzie și iritabilitate. Tocmai această formă, potrivit celor mai mulți cercetători, i-a afectat pe locuitorii insulei Alicudi timp de trei ani.
Se presupune că, având în vedere că Alicudi este o insulă, ciuperca Claviceps purpurea a fost transportată din străinătate prin comerț. Igiena precară a făcut astfel încât ciuperca respectivă să se răspândească rapid, mai ales pe secară. Starea de sărăcie în care se afla insula, în schimb, a făcut ca utilizarea făinii de secară, o cereală foarte ieftină, să fie una crescută, și de aici și producția de pâine cu ergot.
Acesta este un tip de cereale infestate de ciuperca parazită, claviceps purpurea, binecunoscută mai ales pentru puterea sa psihedelică dată de prezența acidului lisergic, ingredientul principal al LSD-ului, sintetizat ulterior de elvețianul Albert Hofmann.
Efectele halucinogene ale acestei cereale sunt cunoscute încă de pe vremea grecilor care o luau înainte de a îndeplini rituri magice. Denumirea derivă din faptul că pe spice au apărut mici protuberanțe negre (asemănătoare coarnelor) care indicau prezența ciupercii. Conform unei minuțioase reconstrucții istorice, acest tip de parazit a ajuns pe insulă la începutul secolului XX adus de englezi.
Dacă până în acel moment pâinea se producea cu secara de pe câmp, aşa că locuitorii nu au găsit nimic ciudat în a continua să o facă cu aceste spice cu protuberanțe negre, neştiind efectul halucinogen foarte puternic pe care îl experimenta oricine mânca aşa ceva.
Consecințele au fost devastatoare tocmai din cauza imprudenței cu care a fost ingerat acest halucinogen. De fapt, multe teste au dovedit că, dacă este luat fără a cunoaşte efectele sale, ergotul provoacă experiențe halucinatorii foarte profunde și incontrolabile. Prin urmare, este foarte probabil ca locuitorii să fi continuat să vadă aceste creaturi ciudate ani de zile fără să-și dea seama că se aflau de fapt sub influența unei substanţe puternice.
Ergotul a dispărut din zonă în jurul anilor 1960, iar Biserica locală a interzis folosirea acelui tip de pâine neagră declarând că ar fi pâinea Diavolului.
Cu toate acestea, mulți continuă să creadă că pâinea neagră de secară nu explică totul și mai sunt câteva întrebări la care nu s-a răspuns încă. De exemplu Massimiliano Palmesano, cercetător în Istoria Religiilor și expert în vrăjitoare a ridicat mai multe întrebări: "În primul rând, pare ciudat că s-a întâmplat doar în intervalul de trei ani. Apoi, trebuie luat în considerare faptul că aportul doar în cantități mari ale ciupercii provoacă ergotism sau zona zoster. Cum este posibil să nu fi existat o epidemie?".