Românii fac din ce în ce mai multe excese şi devin, fără să ştie, dependenţi de aproape orice. De la alcool, droguri sau tehnologie, până la o parte din ingredientele alimentare. Puţin sunt cei care conştientizează dependenţele, iar şi mai puţini sunt cei care ajung într-un centru specializat pentru a le trata. Statul nu are resursele necesare să se ocupe nici de noile, dar nici de vechile adicţii. Partea bună este că, în Bucureşti, s-a deschis primul centru rezidenţial pentru dependenţi din România.
Una dintre aceste adicţii este cea de droguri. Anul trecut 19 persoane au murit din cauza consumului de substanţe interzise. Medicii spun,însă, că această adicţie poate dispărea.
Deşi, statistic, românii consumă mai puţine droguri faţă de vecinii europeni, la noi etnobotanicele ocupă un loc fruntaş în preferinţele tinerilor. Dar, dependenţele de alcool sau droguri nu sunt singurele.
Romanii consuma din ce in ce mai mult. Lunar, mancam 8 kilograme de paine, aproape 10 de legume, peste 3 kilograme si jumatete de fructe. Nici carnea nu lipseste din alimentatia noastra - aproape 3 kilograme in fiecare luna. Ca si cum aceste cantitati nu ar fi fost deajuns, mancam zahar cu lingura. Suntem fruntasi la acest capitol in Europa, 30 de kilograme pe an.