Antena 3 CNN Actualitate Social A fost acuzat de viol în Marea Britanie. Cum a reușit acest român să scape de închisoare

A fost acuzat de viol în Marea Britanie. Cum a reușit acest român să scape de închisoare

<1 minut de citit Publicat la 23:19 30 Mar 2018 Modificat la 23:19 30 Mar 2018

Un român arestat în Marea Britanie pentru viol a reușit să scape de închisoare timp de doi ani de la comiterea faptelor, după ce s-a folosit de legea liberei circulații a cetățenilor în UE pentru a se întoarce înapoi în România.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost arestat pentru că a violat o femeie care se afla în stare de ebrietate de două ori în noiembrie 2015, du.

El a fost eliberat în urma comiterii faptelor în așteptarea unor anchete suplimentare și la scurt timp a revenit în țara natală, decizie apartent necontestată de autoritățile britanice.

În ciuda faptului că a fost ulterior plasat pe lista ”Most Wanted”, românul a fost găsit abia în noiembrie 2017, când a fost descoperit într-o închisoare din România, unde fusese condamnat pentru furt, scrie Daily Mail. 

Bărbatul, care a recunoscut ambele acuzații de viol, va trebui să petreacă 6 ani și 9 luni în spatele gratiilor, după ce autoritățile britanice au dispus un mandat european de arestare pentru a-l aduce înapoi în Marea Britanie.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole