Antena 3 CNN Actualitate Inedit A făcut o descoperire halucinantă în timp ce-și pregătea dosarul pentru admiterea la facultate. Ce a aflat l-a marcat pe viață – VIDEO

A făcut o descoperire halucinantă în timp ce-și pregătea dosarul pentru admiterea la facultate. Ce a aflat l-a marcat pe viață – VIDEO

<1 minut de citit Publicat la 16:28 26 Iun 2017 Modificat la 16:28 26 Iun 2017

Poveștile de viață ale unor oameni depășesc uneori orice scenariu de film prin dramatismul lor. Este și cazul unui tânăr din SUA care a făcut o descoperire impresionantă în momentul în care a încercat să se înscrie la facultate.

În august 2002, Julian Hernandez, pe vremea aceea în vârstă de cinci ani, a dispărut din casa lui din Alabama. Băiatul a fost declarat dispărut de mama sa, după ce tatăl lui a lăsat un bilet în care scria că a luat copilul și că nu se va mai întorce. Timp de 12 ani, băiatul a trăit cu tatăl lui biologic în Ohio, care și-a schimbat numele și și-a asumat o identitate falsă.

În momentul în care a împlinit 18 ani și a încercat să se înscrie la facultate, Julian a observat că numărul asigurării sociale nu se potrivea cu numele lui. Acela a fost momentul în care adevărul crud a ieșit la lumină.

Într-o întorsătură de situație mai puțin obișnuită, Julian a cerut judecătorului să nu îi trimită tatăl la închisoare și a spus că îl iartă pentru ce a făcut.

Etichete: examen facultate
Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole