Caz incredibil într-o grădiniţă din Vosges, estul Franţei. Profitând de neatenţia unei educatoare, o fetiţă de trei ani a „evadat”, în timp ce se juca alături de alţi copii în curte.
Copila a trecut pe sub grilaj şi s-a îndreptat spre centrul oraşului, ajungând la gară. Colegii ei i-au atras atenţia îngrijitoarei lor, care a dat alarma. Oamenii legii au găsit-o după câteva ore de căutări pe şine. Din fericire, nu a trecut niciun tren la ora aceea.
Când mama a venit la grădiniţă să o ia pe micuţă şi pe fratele ei, a găsit-o pe copilă cu ochii în lacrimi. Angajaţii i-au povestit ce s-a întâmplat. Trei zile mai târziu, însă, femeia a primit o scrisoare în care era anunţată că pentru evadarea ei, fetiţa era exmatriculată.