Femeia a fost confirmată cu noul virus, starea ei s-a înrăutățit și a ajuns la spital. Fiul ei a escaladat în fiecare seară zidul spitalului pentru a ajunge la fereastra unde se afla femeia, deși medicii i-au interzis să o vadă. Tânărul a mărturisit că a vrut să fie alături de ea în ultimele zile.
Scena aceasta s-a repetat timp de aproape o săptămână, până când mama lui a murit.
Jihad Al-Suwaiti a făcut toate eforturile necesare pentru a ajunge la mama lui, în vârstă de 73 de ani, internată la spitalul Hebron din Palestina. Femeia suferea de leucemie, iar în momentul în care a fost confirmată cu COVID-19, starea ei s-a agravat foarte rapid.
Mărturisirile emoționante ale tânărului
„Am fost cu ea chiar și în ultimele ei momente de viață. Chiar înainte să o văd murind am înțeles că nu mai există nicio speranță”, a spus tânărul, potrivit Il Messaggero.
Mohamad Safa, diplomat ONU, a fost și el extrem de impresionat de gestul băiatului, astfel că a publicat în spațiul virtual o fotografie cu acesta stând la fereastra mamei sale.