Antena 3 CNN Politică A doua zi de audieri, în comisia de anchetă: Au fost date amenzi la alegerile din 2009

A doua zi de audieri, în comisia de anchetă: Au fost date amenzi la alegerile din 2009

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 15:49 23 Mai 2017 Modificat la 15:49 23 Mai 2017

UPDATE 15.49 - Marian Muhuleț, vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a spus marți, la comisia de anchetă privind prezidențialele din 2009, că au fost date amenzi la primul tur al alegerilor, pentru că nu s-a respectat programul de vot.

”Am participat de-a lungul timpului la diverse reuniuni ale primarilor, unde au fost abordate și subiecte legate de alegeri, unde am discutat cu aceste autorități. Mai mult de atât, nu a existat dialog pe linie guvernamentală.

Nu s-a respectat programul de vot (la Paris - n.r.) la turul unu de alegeri, au fost date amenzi pentru președintele secției de votare de la Ambasada României la Paris. Pe turul doi nu avem astfel de informații”, a spus Marian Muhuleț, vicepreședinte AEP.

UPDATE 15.20 - Audierile programate pentru miercuri în comisia de anchetă parlamentară au fost amânate pentru luni.

Astfel, luni sunt așteptați Vasile Blaga și fostul șef al STS, Marcel Opriș.

UPDATE 15.00 - Marian Muhuleț, vicepreședinte AEP, a sosit la comisie și urmează să fie audiat. El a fost audiat și luni.

UPDATE 13.24 - George Maior, director în vreme alegerilor prezidențiale din 2009, va fi audiat pe 4 iunie în Comisia de anchetă, iar Florian Coldea va fi audiat săptămâna viitoare.

Pe numele lui George Maior a fost trimisă o citație în acest sens.

George Maior, în prezent ambasadorul țării noastre în SUA, va fi nașul prefectului de Cluj, deci vine în țară curând.

Din informațiile pe surse citate de Antena 3, deocamdată se amână audierea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

----------------------------

Știrea inițială 12.13

Nume grele sunt aşteptate marți, în cea de-a doua zi de audieri, la Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009. 

În faţa membrilor comisiei vor ajunge Mircea Geoană - fostul candidat la alegerile prezidențiale de la acea vreme, Viorel Hrebenciuc - vicepreședintele Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleț și Octavian Opriș, președintele AEP la acea dată. 

Preşedintele comisiei, Mihai Fifor, spune că marți va fi citat și George Maior, ambasadorul țării noastre în SUA, director al SRI la acea vreme. Acesta va fi audiat, dacă se va prezenta, la începutul lunii iunie.  

Şi șefa DNA, Laura Codruta Kovesi, va fi invitată la audieri în comisie, însă nu se știe când. 

Primul care a fost audiat de parlamentari a fost Dan Andronic, luni, cel care a făcut dezvăluiri despre întâlnirea şefilor serviiciilor secrete în locuinţa lui Gabriel Oprea.

Pe 24 aprilie, Parchetul a anunțat că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și falsificarea documentelor și evidențelor electorale, în dosarul care vizează alegerile prezidențiale din 2009.

Jurnalistul Dan Andronic a spus că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, înalți demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. El a susținut că Laura Kovesi și Coldea erau preocupați de câștigarea scrutinului de către Traian Băsescu.

În replică, fostul vicepremier Gabriel Oprea a declarat că întâlnirea organizată la el acasă a fost o „simplă cină”, unde i-a invitat pe George Maior, Vasile Dîncu, Anghel Iordănescu, Dan Andronic şi Neculai Onţanu. Gabriel Oprea a evitat de mai multe ori să spună dacă la acea întâlnire au fost prezenţi Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.

Citiți și Băsescu: Dacă Kovesi și Coldea mă implicau, le umpleam botul de sânge, pe loc

CALENDARUL Comisiei de anchetă

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole