„A doua doza vaccin anti-Covid-19, pe 6 ianuarie, la 09.30. În cateva ore am avut o stare de subfebrilitate, dureri musculare și oboseală… 1 g de paracetamol a rezolvat toate problemele în 40 de minute.
Majoritatea colegilor mei au prezentat aceleași reacții adverse la a doua doză, așa că vă sfătuiesc să nu vă panicați… Luați 1 g paracetamol sau un antiinflamator dacă simțiți că se instalează ușoare efecte adverse… Vor trece fără urmă!”, a scris Corina Ichim pe Facebook, potrivit stiridiaspora.ro.
Anchetă Pfizer după ce un medic și-a pierdut viața după administrarea vaccinului anti COVID-19. Apelul disperat al soției lui
Anchetă importantă a companiei farmaceutice Pfizer și a oficialilor americani din domeniul sănătății, în privința decesului unui cadru medical din Florida, la 16 zile după ce a primit prima doză din vaccinul împotriva coronavirusului.
”Până acum, nu există dovezi care să sugereze că decesul are legătură cu administrarea serului”, subliniază Pfizer într-un comunicat.
Medicul din Florida, în vârstă de 56 de ani, a dezvoltat o afecțiune rară, numită trombocitopenie severă, care reduce capacitatea corpului de a coagula sângele și de a opri hemoragiile interne.
Centrele pentru controlul și prevenția bolilor din Statele Unite au anunțat că vor evalua situația de îndată ce mai multe informații vor fi disponibile.