Venise la facultate în București și cum nu o angaja nimeni pentru că nu avea experiență, Adina a decis să se apuce de videochat.
Inițial, a lucrat la un studio, după care s-a decis să lucreze pe cont propriu.
„Am început prin a-mi face un profil pe un site de videochat și câteva fotografii. Ulterior, din dorința de avea poze cu aspect cât mai profi, am descărcat un program de editare de pe un site care părea cam dubios. Nu am dat prea multă importanță acestui lucru la vremea respectivă, nici nu cred că eram conștientă de consecințe. Să nu mai spun că mergeam pe principiul “Nu are cum să mi se întâmple mie”. Plus că toată lumea descărca de pe net. Orice. Habar nu aveam ce urma să mă aștepte”, povestește tânăra.
Într-o seară, în timpul unei ședințe, ecranul laptopului s-a făcut negru, iar în mijlocul său a apărut un ochi mare care clipea amenințător, în timp ce camera de filmat părea să se activeze și să se dezactiveze de la sine. Parcă s-au auzit și niște sunete, din ce țin minte, dar nu am reușit să le descifrez.
Doar că atunci au început problemele. Mai multe persoane din orașul natal au început să-i scrie și să-i spună că au găsit-o pe niște siteul deocheate. Iar tânăra a fost nevoită să-și șteargă toate conturile, inclusiv Facebookul.
„Deși astăzi am un job serios într-o agenție de publicitate, nu mai vorbesc cu prietenii din copilărie, pe Facebook am în continuare un alter ego pe care îl știu puțini și părinții mei nu știu nimic despre trecutul meu, nu am niciodată un somn liniștit. Nu e zi în care să nu mă gândesc la asta. Nu e zi în care să nu-mi imaginez cele mai nasoale scenarii. Cum ar reacționa părinții, colegii de muncă? Cum aș fi privită de societate?”, a mai povestit Adina, potrivit anamariavasile.com.