Antena 3 CNN Externe A crezut că are un semn de la ochelari pe nas, dar suferea de o boală gravă. „Fiți atenți la orice vă apare pe piele”

A crezut că are un semn de la ochelari pe nas, dar suferea de o boală gravă. „Fiți atenți la orice vă apare pe piele”

<1 minut de citit Publicat la 17:10 21 Feb 2018 Modificat la 17:10 21 Feb 2018

Narelle Krikhoff, în vârstă de 53 de ani, a suferit recent o operație complicată, în urma căreia medicii i-au tăiat o parte din nas.

Femeia, care purta ochelari de vedere, a fost diagnosticată cu un cancer de piele agresiv, în ciuda faptului că folosea cremă cu protecție solară în mod normal.

Când a văzut că semnul pe care îl avea pe nas de la ochelari a început să se înroșească din ce în ce mai mult, Narelle nu i-a acordat prea multă atenție. Abia când femeia a realizat că zona respectivă sângera, a mers la medic, iar analizele au arătat ulterior că era vorba de cancer de piele.

„Pentru că port ochelari mai tot timpul, am crezut că e vorba de un semn normal, o iritație. Când a început să sângereze, mi-am dat seama că e posibil să fie ceva mai serios… În ziua în care mi-au spus că e vorba de cancer, am fost în șoc pur și simplu. Fiți atenți la orice vă apare pe piele”, a mărturisit ea, potrivit DailyMail.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole