Antena 3 CNN Actualitate A crescut numărul celor care primesc pensii speciale. Pensia medie a acestora depășește 25.000 de lei

A crescut numărul celor care primesc pensii speciale. Pensia medie a acestora depășește 25.000 de lei

de Georgiana Marina    |   

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în august 2024, de 11.794 persoane, în creştere cu 98 de persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi (5.664) fiind beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

În cazul beneficiarilor Legii 303/2002 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.184 lei, din care 22.068 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 6.870 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna august, 823 persoane. Pensia medie era de 6.651 de lei, din care 3.147 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 899 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.771 de lei (3.289 de lei de la bugetul de stat), scrie Agerpres.

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.392 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 12.937 de lei, din care 8.291 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 689 de persoane, media fiind de 9.949 de lei, din care 3.167 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.327 de pensionari, pensia medie fiind de 6.566 de lei, din care 3.703 de lei suportaţi din bugetul de stat. 

Subiecte în articol: pensie pensionari pensie speciala
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile