Antena 3 CNN Actualitate Inedit A asistat la propria înmormântare. Soţul era să facă infarct când a văzut-o

A asistat la propria înmormântare. Soţul era să facă infarct când a văzut-o

1 minut de citit Publicat la 14:55 05 Feb 2016 Modificat la 14:55 05 Feb 2016

Pare un scenariu desprins dintr-un film, dar o femeie din Australia a trăit un adevărat coşmar. Noela Rukundo credea că are viaţa perfectă alături de soţul ei, cu care era căsătorită de 10 ani. Nu avea nici cea mai vagă idee că partenerul ei de viaţă plătise oameni să o ucidă.
Nu i-a crezut nici pe cei care trebuiau să-i fie călăi, atunci când au întrebat-o: „Femeie, ce i-ai făcut soţului tău de ne-a plătit să te ucidem?”. S-a convins doar când a auzit o înregistrare cu vocea soţului ei care le cerea ucigaşilor să-i omoare soţia.
Noela a scăpat uşor, pentru că cei angajaţi nu erau ucigaşi. Au vrut doar să facă nişte bani şi l-au minţit pe soţul ei. Atunci a decis să se răzbune. Aşa că a apărut la propria ei înmormântare. A aşteptat un moment în care soţul a rămas singur şi s-a apropiat de el. „Văd bine? E o fantomă?”, a întrebat bărbatul care a avut un şoc. „Surpriză! Sunt încă în viaţă”, i-a răspuns Noela. „Îmi pare rău pentru tot”, a mai apucat bărbatul să spună.
Femeia nu a mai găsit însă suficientă putere de iertare, aşa că a chemat poliţiştii. Soţul ei, Balenga Kalala, a pledat vinovat şi a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru tentativă de omor.
Ea însă a rămas cu lecţia învăţată. Uneori în spatele perfecţiunii se ascunde mizeria vieţii.

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole