Specialiștii sunt îngrijorați de această nouă variantă și avertizează că circulaţia concomitentă a mai multor tulpini creează riscul unui ''scenariu de coşmar''. Când două virusuri se întâlnesc într-o singură persoană, fac schimb de mutaţii şi creează astfel o tulpină şi mai periculoasă a coronavirusului SARS-CoV-2.
Din primele studii, reiese faptul că tulpina californiană este mai contagioasă, persoanele infectate cu această variantă având o încărcătură virală nazofaringiană de două ori mai mare faţă de cele infectate cu alte variante ale coronavirusului, potrivit Agerpres.
În laborator, varianta californiană s-a dovedit de asemenea mai rezistentă faţă de anticorpii generaţi de vaccinurile anti-COVID-19 sau de o infecţie anterioară. În comparaţie cu variantele existente, în cazul acesteia diminuarea protecţiei este ''moderată, dar semnificativă'', potrivit autorilor studiului.
Astfel, în timp ce varianta de coronavirus devenită dominantă în Africa de Sud reduce efectul anticorpilor cu un multiplu de 6,2 varianta din California reduce acest efect cu un multiplu de 2. ''Anticipez că pe măsura trecerii timpului ea va avea un efect asupra vaccinării'', şi chiar dacă acesta va fi mai puţin pronunţat în comparaţie cu varianta sud-africană, ''tot rămâne preocupant'', notează unul dintre autorii studiului.
Totuşi, specialiștii afirmă că riscul crescut de deces ar putea să nu fie neapărat un indiciu că varianta din California este mai letală, fiind posibil să fie doar un efect al saturării sistemului sanitar din cauza creşterii numărului de infectări şi spitalizări, caz în care ar fi vorba despre o creştere indirectă a mortalităţii în urma împingerii resurselor sistemului sanitar la limită.