Un șofer din Suceava a intrat cu mașina în vitrina unui magazin. Pompierii intervin la locul accidentului
Publicat acum 9 ore si 33 minute
I-a luat şase ore să-i convingă pe vameşi că nu este mort. Asta i s-a întâmplat unui bârlădean de 63 de ani, care şi-a petrecut ultimii 19 ani în Turcia.
Pentru că şi-a ignorat familia în tot acest timp, a fost declarat decedat. Întors acum în ţară, bărbatul luptă în sala de judecată să demonstreze că există.
Pe 3 ianuarie, bârlădeanul a ajuns în România pentru prima oară după 19 ani. Vameşii de la aeroportul Otopeni i-au verificat actele şi l-au luat la întrebări.
"La un moment dat mi-au spus, domnule, dumneata faci o glumă. Eşti decedat! A fost prima oară când eu am auzit acest lucru", a spus bărbatul.
După şase ore de audieri, vameşii l-au lăsat să plece. Ajuns în Bârlad, Constantin Reliu s-a lămurit repede cum a ajuns decedat în acte.