În ultimele 24 de ore, echipajele de poliție au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Polițiștii rutieri au reținut 766 de permise de conducere, dintre care 79 pentru consum de alcool și 8 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise, și au retras 235 de certificate de înmatriculare.
De asemenea, au fost semnalate 840 de posibile infracțiuni, peste 25% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de sâmbătă, s-au dispus măsuri preventive pentru 20 de persoane.
"Au fost prinși în flagrant 200 de autori de infracțiuni care au săvârșit 197 de fapte penale, și au fost depistate 17 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale. Polițiștii și jandarmii au constatat 11.278 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,9 milioane de lei", se precizează în comunicat.
În același timp, pompierii au desfășurat 37 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 3 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu.
Pentru abaterile constatate pompierii au aplicat 163 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 110.500 de lei. În ceea ce privește misiunile desfășurate de pompieri, cele mai multe (1.248) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 76 pentru stingerea de incendii și 12 pentru descarcerare, se precizează în comunicat.
Conform Mediafax, piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 26 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 24 de persoane aflate în situații de urgență.