Antena 3 CNN Actualitate 70 de oameni au cerut vize de flotant într-o comună unde primarul a fost ales cu 87 de voturi

70 de oameni au cerut vize de flotant într-o comună unde primarul a fost ales cu 87 de voturi

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 20:45 16 Sep 2020 Modificat la 20:45 16 Sep 2020

Depopularea satelor şi comunelor este unul dintre cele mai grave femomene din România. Este cazul şi comunei Ceru Băcăinți, județul Alba, care are în jur de 250 de locuitori, din care doar 214 au drept de vot.

Pentru că are doar un om la 20 de hectare, Ceru Băcăinți se află printre cele mai pustii comune din România.

Totuși, în an electoral, comuna pare că se repopulează. În doar trei luni, peste 70 de persoane au depus o cerere pentru acordarea vizei de flotant, spun cei de la alba24.ro

În 2016, candidatul Ioan Trif a câștigat fotoliul de primar al comunei cu 87 de voturi. Asta în condiţiile în care la urne s-au prezentat 231 de locuitori ai comunei.

Pe locul doi s-au situat candidații PNL și ALDE, Mircea Claudiu Crișan cu 69 de voturi și Remus Florin Giurgiu, tot cu 69 de voturi.

Acum, în lunile iulie, august și septembrie, "73 de persoane au aplicat pentru o viză de flotant. Din cele 73 de aplicații, 65 de cereri au fost acceptate", potrivit datelor transmise de reprezentanții Primăriei.

Aşadar, cei 65 de noi locuitori cu drept de vot ar putea uşor înclina balanţa către un candidat sau altul, la alegerile din 27 septembrie.

 

 

 

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole