Antena 3 CNN Actualitate 70.000 de români deţin permise pentru armă. Deciziile drastice luate de autorități

70.000 de români deţin permise pentru armă. Deciziile drastice luate de autorități

Georgiana Botez
1 minut de citit Publicat la 11:57 15 Mai 2023 Modificat la 11:57 15 Mai 2023

Autorităţile din Timiş au cerut imediat după cele două masacre să fie întocmite liste cu elevi ai căror părinţi deţin arme acasă.

Doar în ultimii zece ani, s-au eliberat aproape 58.000 de permise port-armă în ţara noastră. Conform specialiştilor, cei mai mulţi români care deţin acest permis, sunt cei care şi-au achiziționat arme neletale, majoritatea pentru protecţie, dar şi pasionații de vânătoare. 

Pentru a obţine documentul, românii trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe, printre care să nu fi fost inculpaţi în cauze penale, să nu reprezinte un pericol pentru siguranța celor din jur și, bineînțeles, trebuie să facă dovada că sunt apţi să poarte şi să folosească arme şi muniţii letale.

Cu toate că cerinţele sunt destul de stricte, în ţara noastră au avut loc numeroase atacuri armate.

Citește și: Măsuri dure în școlile din România după atacurile din Serbia! Vor intra în vigoare în perioada următoare

Unul dintre cele mai sângeroase atacuri a avut loc în urmă cu 11 ani, într-un coafor din Bucureşti. Opt persoane au fost împuşcate atunci, dintre care două au decedat. Atacatorul era şofer pe ambulanţă şi deţinea legal arma.

Românii trebuie să ştie că, în funcţie de consecința nerespectării regimului armelor şi muniţiilor, pot ajunge să fie condamnați chiar şi la 5 ani de închisoare doar pentru această infracţiune.
 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole