Acum este momentul să căutăm cele mai bune soluții, prin care să ne creăm un spațiu confortabil și răcoros, atunci când ne întoarcem acasă, după o zi călduroasă.
Deși, vara, obișnuim să petrecem mult mai mult timp în exterior, totuși, spațiul din interiorul casei noastre, ar trebui să fie unul răcoros, în care să ne simțim confortabil, atunci când ne odihnim sau ne retragem din arșița amiezii.
Iată câteva trucurui care îți vor produce efectul de răcoare, fără a implica un aparat de aer condiționat.
Găsește culorile potrivite
Culorile au un efect foarte interesant în felul în care ne simțim iar acestea pot produce atât confort cât și disconfort. Atunci când știi ce culori să alegi, efectul acestora se va resimțit cu siguranță.
Adu, așadar acele culori care îți oferă senzația de răcoare a brizei de la malul mării. De la culori deschise, alb, bej la cele pământii, maro, gri și negru dar și culorile apei.
Chiar dacă nu îți dorești să modifici întreaga schema de culori din design-ul casei, ci doar pentru perioada de vară, alege să integrezi aceste culori în textile, precum lenjeria de pat, perne, covoare, huse coltare, draperii sau chiar macrameuri pentru pereți .
Protejează-ți locuința
Observă care sunt spațiile cele mai călduroase ale locuinței tale și care sunt acele locuri prin care căldura intră foarte rapid în casa ta.
Folosește aici elemente care opresc intrarea căldurii precum draperii cât mai deschise la culoare, jaluzele sau rulouri și instalează inclusiv ventilatoare de interior, care ajuta la circularea aerului.
Construiește o terasă exterioară
Atunci când temperaturile sunt la cote foarte ridicate, singurul lucru de care ai nevoie este să te apuci de gătit în interior.
Dacă ai posibilitatea de a-ți construi o terasa în exterior, în care să poți găti dar și să te bucuri, de o cină în răcoarea serii, atunci nu ezita să faci acest lucru.
Folosește textile răcoroase
După o zi în care ai rezistat temperaturilor ridicate de afară, singurul lucru pe care ți-l dorești este să te așezi într-o canapeau sau un pat, răcoros.
Acest lucru este posibil, dacă te folosești de textile cu un efect răcoritor precum bumbacul egiptean. Acesta este o țesătură foarte confortabilă și răcoroasă, perfectă pentru odihna de vară.
Schimbă becurile
Alege să înlocuiești becurile cu incandescență cu cele fluorescente, care emit cu până la 75% mai puțină căldură. Ideea este, ca vara, să elimini orice sursă de căldură din interior, oricât de insignifiantă ar părea.
Instalează ventilatoare
Fie că vorbim despre ventilatoarele de tavan fie că ne referim la cele cu picior, acestea aduc un efect de răcoare în casa ta, fără a-ți afecta în nici un fel sănătatea. În plus, aceastea maximează efectul aerului condiționat, după ce acesta a răcorit deja temperatura.
Păstrează ușile închise
Atunci când nu ești acasă, ține ușile dar și ferestrele casei, închise pentru a păstra o temperatură cât mai scăzută, chiar și în timpul amiezii.
Același lucru este valabil și pentru momentele în care aerul conditionat sau ventilatorul funcționează.