Antena 3 CNN Actualitate 62 de trenuri electrice noi vor fi cumpărate de Ministerul Transporturilor. Rutele pe care vor circula

62 de trenuri electrice noi vor fi cumpărate de Ministerul Transporturilor. Rutele pe care vor circula

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 17:00 13 Oct 2023 Modificat la 17:00 13 Oct 2023

"Mă bucur că ieri, 11.10.2023, am primit din partea BEI confirmarea finanțării proiectului “Sprijinirea reducerii consumului de energie prin intermediul eficienței energetice în sectorul transporturilor – material rulant sustenabil”, din Fondul de Modernizare, proiect pentru a cărui pregătire am început demersurile, alături de colegii mei din cadrul Direcției Generale Programe Europene Transport (DGPET), încă de anul trecut din decembrie.", a transmis Bogdan Mîndrescu.

Finanțarea aprobată pentru acest proiect în valoare de peste 470 milioane de euro va fi alocată pentru achizitia a 62 de trenuri electrice. Implementarea proiectului va genera o creștere a frecvenței de călătorie, dar și o reducere semnificativă a emisiilor de CO2, înlocuindu-se materialul rulant existent acum pe 11 rute:

➢ R1: București Nord – Ploiești Vest – Brașov;

➢ R2: Brașov – Gheorghieni;

➢ R3: București Nord – Ploiești Sud – Adjud;

➢ R4: București Nord – Roșiori Nord;

➢ R5: București Nord – București Obor;

➢ R6: București Nord – Fundulea;

➢ R7: Arad – Timișoara – Caransebeș;

➢ R8: Huedin – Cluj – Bistrița;

➢ R9: Iași – Pașcani – Suceava;

➢ R10: Bacău – Pașcani;

➢ R11: Fetești – Constanța

Termenul de finalizare a proiectului este 2027.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole