Antena 3 CNN Actualitate „600 de animale împușcate în cap”. Ciobanii protestează la Guvern din cauza pestei. Între timp, în Iordania e negociat exportul de oi

„600 de animale împușcate în cap”. Ciobanii protestează la Guvern din cauza pestei. Între timp, în Iordania e negociat exportul de oi

de Georgiana Marina    |   

Sute de oieri protestează luni în faţa Guvernului. Ciobanii din toată ţara cer ajutor Executivului după ce pesta le-a adus fermele aproape în pragul falimentului. Printre cele mai importante solicitări ale oierilor e garantarea unui preţ minim pentru kilogramul de carne de oaie. Între timp, conducerea ANSVSA negociază în Iordania condiţiile pentru exportul de ovine.

În motivarea solicitării pentru protest, ciobanii invocă problemele care au apărut în ferme din cauza Pestei Rumegătoarelor Mici (PRM)şi cer oprirea sacrificării animalelor. De asemenea, ciobanii sunt nemulţumiţi de modul în care au gestionat autorităţile situaţia.

Oamenii cer demisia guvernanților și susțin că "boala în România e făcută din pixul lor", deoarece animalele "nu au nicio boală".

"Avem în zonă, la apropriere de comuna mea, două ferme la ora asta pozitive, la care oile sunt în carantină de 40 de zile. N-a murit nicio oaie. Dânșii spun că sunt pozitive și ca o boală, ceea ce nu există. Ne-au mințit că zona de restricție va fi doar de 10 km pe raza unde există focar pozitiv. Eu sunt la 30 km de acel focar, nu pot să-mi vând animalele, am miei pe fermă și nu pot să-i vând, fiindcă sunt în carantină. "

"Nu putem vinde, nu putem cumpăra nimic. "

"Deblocarea exporturilor trebuie să se facă cât mai repede, că noi deja ne-a și spus de la DSB Reșița cum că suntem blocați până în 26 octombrie".

"Păi au venit doctorii că sunt bolnavi. A făcut un o analiză că a ieșit o boală. A doua analiză, aceeași boală, și mi-au dat un tratament. Nu știu ce boală. La a treia că mai trebuie analiză, că-s bolnave de pesta micilor rumegătoare. 600 de animale împușcate în cap. E strigător la cer să omori așa animalele." 

Conducerea ANSVSA negociază în Iordania condiţiile pentru exportul de ovine

O delegaţie a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), condusă de preşedintele acesteia, Alexandru Bociu, face o vizită de lucru la Amman, Regatul Haşemit al Iordaniei, în perioada 21-25 septembrie, pentru a discuta aspecte legate de situaţia epidemiologică a pestei micilor rumegătoare şi de a stabili condiţiile necesare pentru exportul de ovine.

Potrivit unui comunicat al ANSVSA transmis luni Agerpres, autoritatea a discutat constant cu partenerii internaţionali și a dat asigurări că măsurile de eradicare, prevenţie şi control epidemiologic vor permite continuarea comerţului fără riscuri, protejând, astfel, interesele economice ale României.

"Această delegaţie, organizată în cadrul unui parteneriat public-privat, reflectă colaborarea strânsă dintre autorităţi şi sectorul privat. Reprezentanţii crescătorilor de ovine vor avea ocazia să participe la întâlniri cu oameni de afaceri iordanieni, contribuind la consolidarea relaţiilor economice şi comerciale şi la creşterea exporturilor de animale vii", se scrie în comunicat.

Conform ultimelor date anunţate de ANSVSA, România avea active la data de 20 septembrie un număr de 27 de focare de pesta rumegătoarelor mici (PRM).

"Menţionăm că măsurile suplimentare pentru controlul şi eradicarea PRM, prevăzute în ordinul comun emis de ANSVSA, MADR şi MAI, rămân valabile, conform Deciziei de punere în aplicare a Comisiei. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a reacţionat rapid la apariţia şi evoluţia focarelor de pestă a micilor rumegătoare (PMR) în judeţele Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Timiş, iar rezultatele se reflectă în scăderea numărului de focare. Serviciile veterinare din întreaga ţară depun eforturi susţinute pentru a limita răspândirea virusului, aplicând măsuri corecte, în conformitate cu legislaţia europeană aplicată în toate statele membre", arăta ANSVSA, într-un comunicat transmis vineri.

Totodată, autoritatea atrăgea atenţia asupra activităţilor ilegale, cum ar fi transporturile clandestine de animale, care pot genera focare secundare de boală la mare distanţă de focarele iniţiale şi care pun în pericol eforturile de export.

Pesta Rumegătoarelor Mici este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele şi caprinele. Mortalitatea în cazul animalelor infectate poate ajunge la 70%. 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile