Antena 3 CNN Conținut plătit 6 sfaturi pentru o piele mereu catifelată

6 sfaturi pentru o piele mereu catifelată

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 11:50 19 Apr 2022 Modificat la 11:50 19 Apr 2022

Între timp, din cauza unor factori precum alimentația sau mediul, pielea începe să sufere transformări și nu mai este la fel cum era odată. Și aici trebuie să intervii, pentru că știm că visezi la acea piele întotdeauna catifelată! 

Desigur, nu va fi nevoie să investești în tot soiul de produse extrem de scumpe, care promit să-ți ofere acel rezultat wow pe care-l aștepți. De cele mai multe ori, tot ce vei avea nevoie pentru a-ți menține un mediu de viață armonios și, implicit, și aspectul pielii, ține de tine și de felul în care alegi să-ți ajuți pielea să strălucească. Descoperă în rândurile de mai jos cele mai eficiente sfaturi pentru o piele mereu catifelată! 

1. Urmează o alimentație sănătoasă și echilibrată 

Știm că poate fi dificil să reziști tentațiilor culinare de tot felul, însă pentru a-ți menține pielea mereu catifelată este esențial să încerci să ai o alimentație cât mai naturală și echilibrată. Chiar dacă mai calci strâmb din când în când, important este să revii la planul inițial. Ai grijă să incluzi în alimentație surse de proteine, așa cum sunt carnea, nucile și leguminoasele, surse de lecitină precum soia, ouă, spanac sau roșii, surse de grăsimi sănătoase precum avocado, măsline sau pește și cât mai multe fructe și legume proaspete. Acest stil alimentar te va ajuta să te menții la greutatea dorită și să ai o piele mai frumoasă. 

2. Hidratează-te corespunzător 

Poate cel mai important sfat pe care ți-l putem oferi referitor la menținerea pielii frumoase și catifelate este hidratarea corespunzătoare pe parcursul zilei. Ține cont că hidratarea trebuie să vină atât din interior, cât și din exterior. Ai grijă să consumi cel puțin 1 litru de apă pe zi, căci este esențial pentru o bună funcționare a organismului, dar și pentru piele. Hidratarea internă menține elasticitatea pielii și ajută la detoxifierea organismului. Cât despre hidratarea externă, aceasta se realizează cu o cremă potrivită pentru tipul tău de piele. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, pielea își pierde treptat din elasticitate și, prin urmare, va avea nevoie de un ajutor din parte ta. Îți recomandăm să-ți hidratezi pielea cu unt cosmetic, o dată sau de două ori pe săptămână. 

3. Acordă prioritate sportului 

Atunci când ai activități sportive vei arde mai multe calorii și vei constata că în același timp cu arderea grăsimilor, pielea ta va deveni mai frumoasă și mai tonifiată. Antrenamentele cardio se numără printre cele mai eficiente atunci când îți dorești să elimini kilogramele în plus, însă este recomandat să le combini cu cele care implică ridicarea greutăților. 

4. Optează pentru ședințe de masaj 

Nu subestima efectele benefice ale masajului asupra frumuseții pielii tale! Indiferent dacă alegi să mergi la salon pentru un masaj anticelulitic sau încerci să faci masaj acasă, pe cât mai des cu putință, acest obicei este unul extrem de util, căci îmbunătățește circulația sângelui, stimulează arderea grăsimilor, iar pielea ta va arăta mult mai fermă și mai catifelată. 

5. Exfoliază-ți pielea cu regularitate 

Pentru o piele mereu catifelată îți sugerăm să îți exfoliezi pielea cel puțin o dată pe săptămână. În comerț există tot felul de produse specifice pentru exfoliere, însă noi îți recomandăm o soluție preparată în casă, din zaț de cafea amestecat cu ulei de măsline extravirgin. În acest fel, pielea rămâne curată și catifelată, în timp ce celulele moarte sunt îndepărtate de la suprafață și stimulează arderea grăsimilor. 

6. Alternează dușurile calde cu cele reci

Atunci când faci duș, evită să folosești apa foarte fierbinte. Știm că poate fi neplăcut, mai ales în timpul iernii, însă apa fierbinte nu este deloc benefică pentru pielea noastră. Datorită temperaturii ridicate, pielea se usucă, umiditatea acesteia scade, iar în timp tegumentul va crăpa. Cel mai indicat este să alternezi dușurile calde cu cele reci, acest obicei având rolul de a te ajuta să ai o piele tonifiată și catifelată. 

Cu atâtea sfaturi utile, acum cu siguranță știi ce ai de făcut pentru a avea o piele mereu catifelată. Oferă-i și tu pielii tale strălucirea de care are nevoie, atât din interior, cât și din exterior! 

Citește mai multe din Conținut plătit
» Citește mai multe din Conținut plătit
TOP articole