Antena 3 CNN International News Cel puțin 59 de morți după ce o cisternă cu benzină a explodat, în Haiti. Trei zile de doliu național

Cel puțin 59 de morți după ce o cisternă cu benzină a explodat, în Haiti. Trei zile de doliu național

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 17:49 14 Dec 2021 Modificat la 17:49 14 Dec 2021

Numărul morților este în prezent de 59, potrivit viceprimarului orașului Patrick Almonor, care a emis și un apel pentru donarea de sânge și a numit situația generală „critică”.

„Avem 59 de persoane ucise până acum și avem alți zeci de oameni în spitale și centre de sănătate din oraș”, a spus Almonor, care a cerut îngrijiri de urgență și donații de sânge pentru răniți.

”Avem aproape 50 de case afectate de incendiu și cele mai multe dintre ele vor trebui demolate cât de curând”, a adăugat el.

"Orașul va avea nevoie de mult ajutor pentru a ieși din această tragedie, guvernul central se oferă să ajute, dar așteptăm să vedem acest lucru. Credem că vom avea nevoie de mai mult decât doar de guvernul central, situația este critică".

Oficialii medicali au lansat un apel public pentru donarea de sânge, a declarat un purtător de cuvânt al agenției de protecție civilă pentru CNN.

Prim-ministrul haitian Ariel Henry a reacționat marți dimineața la tragedie, pe Twitter: ”Am aflat, cu dezolare și emoție, vestea tristă despre explozia, aseară, în Cap-Haitien, a unei autocisterne care transporta benzină și care a provocat, potrivit unui raport parțial, aproximativ patruzeci de morți, zeci de răniți, precum și pagube materiale importante”.

Oficialii locali spun că eforturile de salvare sunt în desfășurare și că numărul morților este posibil să crească.

Ulterior, premierul a declarat trei zile de doliu național în urma exploziei, „în memoria victimelor acestei tragedii care întristează întreaga națiune haitiană”.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole