Antena 3 CNN Externe 50 de oameni răniți într-un nou incident care implică o aeronavă Boeing

50 de oameni răniți într-un nou incident care implică o aeronavă Boeing

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 12:40 11 Mar 2024 Modificat la 12:40 11 Mar 2024

Zborul LA800, operat de compania sud-americană LATAM Airlines, se desfășura pe ruta Sydney (Australia) - Auckland (Noua Zeelandă) iar incidentul consemnat luni a provocat o "mișcare puternică" a aeronavei Boeing 787-9 Dreamliner, potrivit martorilor de la bord.

Majoritatea răniților s-au ales cu răni ușoare. 

Aeronava a aterizat, în cele din urmă, pe aeroportul din Auckland.

Un purtător de cuvânt al LATAM Airlines a declarat presei că în timpul zborului s-a produs o "problemă tehnică" în urma căreia au fost afectați mai mulți pasageri și o parte din echipaj, fără a oferi mai multe detalii.

Serviciul de ambulanță a tratat aproximativ 50 de persoane la aeroport.

Un pacient se află în stare gravă iar ceilalți au suferit răni ușoare sau moderate, potrivit informațiilor oficiale consemnate de agenția de presă Reuters.

Publicația The New Zeeland Herald a publicat declarația unui pasager care a spus că aeronava a avut o "cădere rapidă" în timpul zborului.

Boeing și LATAM nu au răspuns imediat la întrebările formulate de Reuters cu privire la cauza incidentului.

Aeronavele Boeing au fost implicate recent într-o serie de incidente.

În cel mai grav dintre ele, panoul unei uși s-a desprins în timpul zborului și a provocat depresurizarea aparatului.

În mod aproape miraculos, nimeni nu și-a pierdut viața atunci.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole