Antena 3 CNN Actualitate Produse expirate, mucegai și prețuri neconforme la raft! Nereguli grave la un mare lanț de magazine din România

Produse expirate, mucegai și prețuri neconforme la raft! Nereguli grave la un mare lanț de magazine din România

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:48 29 Sep 2022 Modificat la 13:47 29 Sep 2022

În cursul ultimei luni din 2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de controale, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de hipermarketuri Auchan, la nivelul întregii țări. 

”Am fost acuzați că facem prea multe controale dedicate unor lanțuri de magazine. Noi nu facem decât unele dedicate dumneavoastră, consumatorilor, pentru a fi siguri că sunteți respectați. Din România nu trebuie doar luați bani, mai trebuie și investit! 

Trebuie făcută curățenie, ca de Paști, ca și cum această sărbătoare ar fi în fiecare zi. Până atunci, noi vom fi acolo să dăm o mână de ajutor pentru a-i convinge că așa stau lucrurile”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC. 

Au fost controlate 50 de magazine, iar, pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni: 

  • 93 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 750.000 lei 
  • 11 avertismente 
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de aproximativ 42.000 lei 
  • oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 14 unități. 

Abaterile de la legislație constatate de comisarii ANPC, în timpul controalelor s-au referit la: 

  • comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită 
  • comercializarea unor legume și fructe depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, cu ambalaj deteriorat 
  • comercializarea unor produse care nu erau păstrate în condițiile precizate de producător, cu modificări organoleptice 
  • utilizarea unor ustensile de bucătărie sau echipamente de gătit neigienizate, cu grăsime din abundență,  
  • folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar 
  • deficiențe de etichetare a produselor alimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română) 
  • utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu acumulări masive de gheață, rugină, impuritati si chedere deteriorate, lichid de scurgere congelat, resturi alimentare și mucegai 
  • comercializarea unor produse cu starea termică schimbată 
  • comercializarea unor produse cu aglomerări de gheață în ambalaj 
  • nerespectarea regimului promoțiilor  
  • neafișarea prețurilor unor produse 
  • existența pavimentului neigienizat și a unor rafturi murdare, în zona de comercializare 
  • nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători 
  • existența unor neconcordante între prețul produsului la raft față de cel de la casa de marcat. 
Etichete: ANPC Auchan
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole