Antena 3 CNN Actualitate Locale Cinci polițiști din Târgoviște, bătuți cu pumnii și picioarele la înmormântarea fetiței de 13 ani, lovită mortal pe trecerea de pietoni

Cinci polițiști din Târgoviște, bătuți cu pumnii și picioarele la înmormântarea fetiței de 13 ani, lovită mortal pe trecerea de pietoni

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:55 12 Iul 2022 Modificat la 20:51 12 Iul 2022

Având în vedere numărul mare de participanți, precum și nemulțumirea acestora referitoare la refuzul de a aproba schimbarea traseului cortegiului funerar, forțele de ordine au intervenit, moment în care persoanele participante s-au manifestat agresiv și ar fi lovit cu pumnii și picioarele 5 polițiști din cadrul IPJ Dâmbovița, au transmis reprezentanții Poliției.

A fost constituită echipa complexă de cercetare, pentru a se stabili cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului, fiind efectuate verificări de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj, faptă prevăzută de art. 257 din Codul Penal. 

Pe parcursul manifestării, forțele de ordine (polițiști și jandarmi), au utilizat mijloacele din dotare, neînregistrându-se victime din rândul participanților.
În urma intervenției, conflictul a fost aplanat.

Se continuă cercetările, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole