Antena 3 CNN Conținut plătit Cele 5 personalități financiare și rolul lor în gestionarea bugetului

Cele 5 personalități financiare și rolul lor în gestionarea bugetului

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 11:20 23 Dec 2021 Modificat la 16:25 03 Ian 2022

Cunoașterea personalității financiare este un mare avantaj deoarece ne permite să profităm de avantaje, dar și să corectăm dezavantajele care ne trag în jos din punct de vedere economic:

  1. Datorul - datorul este acel prieten care ne sună întotdeauna înainte de sfârșitul lunii pentru a ne cere bani cu împrumut. Cei care au această personalitate financiară își cunosc prea bine obiceiurile, dar nu fac nimic pentru a le corecta. Dacă nu reușesc să obțină bani de la familie sau prieteni, apelează la credite nebancare și tot găsesc o sursă de bani care să le satisfacă nevoile până la salariu. Evident, acest stil de organizare financiară nu este tocmai sănătos și duce, în final, la acumularea unor datorii uriașe. Dacă te regăsești în această personalitate financiară ar fi bine să apelezi la un profesionist care să te ajute să îți pui ordine în finanțe. 
  2. Investitorul - după cum ne putem da seama din nume, persoanele care se încadrează în acest tip de personalitate financiară iubesc riscul, investițiile și, evident, câștigurile. Deviza lor în viață este „banii muncesc pentru mine” și își planifică atent orice mișcare pentru a maximiza rezultatele. Cu toate acestea, un studiu din 2011 făcut de specialiștii de la Universitatea din California arată că majoritatea celor cu acest tip de personalitate ajung să piardă mulți bani deoarece se bazează mai mult instinct și mai puțin pe o educație ca la carte. Investitorii ar trebui să se relaxeze puțin și să aibă grijă și de propria persoană, nu doar de acțiuni și criptomonede.
  3. Cheltuitorul - majoritatea oamenilor se vor regăsi în acest tip de personalitate financiară. Cheltuitorul adoră să epateze, să se laude cu cele mai noi achiziții și nu se poate abține să nu își dea toți banii pe orice obiect strălucitor care apare în vitrina magazinelor din mall. Cei care se regăsesc în această descriere trebuie să știe, însă, că există speranță. Cu puțină voință și un plan de budgeting bine pus la punct, chiar și marii spenderi vor reuși să se tempereze pentru a strânge un cont gras de economii. Cea mai mare dificultate va fi să nu cheltuie imediat banii economisiți!
  4. Indiferentul - oamenii din categoria indiferenților pe plan financiar nu au o preocupare particulară pentru banii lor. Aceștia consideră că veniturile lor vin greu și se duc ușor și preferă să își preocupe mintea cu alte hobby-uri. Dacă te regăsești în această descriere poate ar trebui să reevaluezi puțin situația financiară în care te găsești în acest moment. Da, banii nu sunt importanți, dar un fond de urgență bine pus la punct sau un job mai bine plătit îți va da mai multă siguranță financiară și mai mult timp liber pentru pasiunile tale.
  5. Economul - „Bani albi pentru zile negre” spune o zicală din înțelepciunea poporului român, iar economul crede cu tărie că esența vieții este siguranța financiară. Cei din această categorie au întotdeauna bani bine ascunși la ciorap și saltea pentru momentele dificile ale vieții. Dacă obiceiul de a economisi ar fi exersat cu măsură, viața lor ar fi aproape perfectă. Problema celor cu personalitate de econom constă în ușurința cu care uită să se ocupe de propria persoană, preferând să își refuze micile plăceri pentru a pune banii de-o parte.

Personalitățile financiare nu reprezintă neapărat buchete de caracteristici bătute în cuie, care nu mai pot fi schimbate odată ajunse la maturitate. Fiecare dintre noi îți poate schimba obiceiurile nesănătoase pentru a ajunge la un rezultat favorabil, în special pe planul finanțelor personale.

De exemplu, economul ar putea investi o parte din banii puși deoparte, preluând astfel din ideile investitorului. Mai mult, datorul are multe de învățat de la econom, iar indiferentul ar trebui să fie atent la toate celelalte personalități pentru a prinde măcar un mic interes față de finanțele personale.

Cel mai util lucru ar fi să analizăm cu atenție toate caracteristicile celor 5 personalități și să facem o listă cu cele pozitive. Chiar dacă nu le regăsim în propria persoană, putem lucra la implementarea lor pentru un viitor sigur și prolific pe plan financiar.

Citește mai multe din Conținut plătit
» Citește mai multe din Conținut plătit
TOP articole