Unele persoane se nasc cu o dantură impecabilă, iar altele au nevoie de puțin ajutor pentru a arăta bine. Persoanelor care se află în cea de-a doua categorie le sunt indicate vizitele la cabinetul medicului dentist de la vârste cât mai fragede, pentru a descoperi și remedia problemele descoperite.
Dacă ai nevoie să mergi la un endodont bun București și să te programezi la un tratament endodontic, iată care sunt întrebările pe care pacienții și le pun de obicei:
1. Ce este endodonția?
Pentru a înțelege mai bine ce este și ce presupune tratamentul endodontic (tratamentul de canal), trebuie să știm câteva noțiuni de bază despre anatomia dintelui.
Dintele este alcatuit din mai multe straturi. Dinspre exterior către interior, aceste straturi sunt: smalț, dentină și pulpa dintelui.
Pulpa dintelui (nervul) este un țesut conjunctiv bogat în vase sangvine și terminații nervoase care sunt responsabile de formarea dintelui în cursul erupției sale pe arcadă.
Odată cu încheierea formării dintelui, țesutul pulpar și-a încheiat rolul. Ceea ce înseamnă că, la nevoie, pulpa dentară poate fi eliminată fără ca dintele să fie afectat.
Această operațiune poartă denumirea de tratament endodontic și poate fi realizat numai cu ajutorul microscopului și, uneori, a laserului stomatologic – ce îmbunătățește terapia prin sterilizarea canalelor.
2. Care este scopul tratamentului endodontic (de canal)?
Canalul este o secțiune a dintelui care pleacă din vârful rădăcinii, traversează rădăcina în totalitate și se termină în coroana dintelui. Canalul conține nervul dentar și vase de sânge. Împreună aceste două elemente formează pulpă dentară. Pulpa dentară are rol de “hrănire” și protecție a dintelui.
De asemenea, poate detecta schimbări de temperatură și astfel, ocazional, putem simți disconfort sau durere când consumăm alimente foarte reci sau foarte fierbinți. Odată ce pulpa dentară a fost afectată de carie, aceasta nu se poate autorepara și are nevoie de tratament. Acesta este tratamentul de canal.
3. Care este diferența dintre medicul endodont și dentistul obișnuit?
Pe lângă facultatea de medicină dentară, medicul endodont a absolvit și alte cursuri de specializare pentru a deveni endodont. Deși și medicul stomatolog poate efectua tratamentul de canal, este indicat ca medicul endodont să fie cel care îl efectueză, fiind specializat pe acest domeniu.
Medicul endodont sau endodontul este persoana care va pregăti canalul radicular, va scoate nervul, va efectua obturația de canal și va salva dintele natural al pacientului.
4. Beneficiile tratamentului endodontic
Diagnostic precis
chiar și în cazurile în care există microfracturi și fracturi longitudinale ale dintelui imposibil de identificat doar pe baza radiografiei. Doar cunoscând corect cauza, puteți beneficia de tratamentul corect cu rezultate pe termen lung.
Tratarea corectă și completă a canalelor
Control asupra infecției
În cadrul unei intervenții chirurgicale în terapia conservatoare endodontică realizată fără ajutorul microscopului se pot omite canale radiculare care, rămânând necurățate, duc la apariția infecției.
Eficientizarea timpului de tratament și a investiției financiare
Retratamentele endodontice, cauzate de nerealizarea corectă a manoperei anterioare de curățare a canalelor dintelui, presupun de cele mai multe ori costuri mai mari decât tratamentul inițial. Terapia endodontică cu ajutorul microscopului garantează acuratețe și eficiență maximă, astfel încât durata tratamentului este mai mică și rezultatul este sigur pe termen lung.
5. Tratamentul endodontic este dureros?
Datorită tehnicilor moderne de tratament, în cazul obturației de canal, pacientul nu resimte durere sau disconfort. Acest lucru este favorizat și de faptul că medicul folosește un anestezic local pentru a asigura confortul pacientului în timpul procedurii. Însă, pentru că organismul nostru reacționează diferit, există și pacienți care pot simți disconfort local timp de câteva zile de la realizarea tratamentului endodontic.
Sperăm că ți-am răspuns la întrebări. Acestea sunt doar câteva lucruri lucruri pe care ar trebui să le știi înainte de un tratament endodontic la microscop. Clinica la care vei alege să mergi - precum acest cabinet stomatologic sector 5 - oricum te va informa înainte de orice procedură ai nevoie.