Antena 3 CNN Externe 4 iulie în SUA: Americanii sărbătoresc Ziua Independenței. Ce mesaje au avut Iohannis, Cîțu și Orban pentru aliatul NATO

4 iulie în SUA: Americanii sărbătoresc Ziua Independenței. Ce mesaje au avut Iohannis, Cîțu și Orban pentru aliatul NATO

"Sincere felicitări tuturor prietenilor şi partenerilor noştri strategici americani cu ocazia celei de-a 245-a aniversări a Zilei Independenţei. Un 4 Iulie fericit!", a scris Iohannis pe Twitter.

de Mia Lungu    |   

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Independenţei Statelor Unite ale Americii

"Sincere felicitări tuturor prietenilor şi partenerilor noştri strategici americani cu ocazia celei de-a 245-a aniversări a Zilei Independenţei. Un 4 Iulie fericit!", a scris Iohannis pe Twitter.

Preşedintele Klaus Iohannis declara joi, la recepţia oferită de Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenţei, că România este un promotor al unei relaţii transatlantice solide şi că va continua să susţină o Alianţă Nord-Atlantică robustă şi indivizibilă şi cooperarea dintre NATO şi UE.

"România este şi va rămâne puternic ancorată în comunitatea de valori democratice, un promotor al unei relaţii transatlantice solide. Vom continua să susţinem o Alianţă Nord-Atlantică robustă şi indivizibilă, precum şi cooperarea sinergică şi complementară dintre NATO şi Uniunea Europeană. Am convingerea profundă că relaţiile transatlantice oferă cele mai eficiente instrumente pentru a gestiona provocările actuale, inclusiv prin reafirmarea democraţiei, a statului de drept şi a respectării drepturilor omului. Un parteneriat transatlantic revitalizat va influenţa pozitiv modul în care sistemul internaţional se va adapta la contextul actual, prin raportare la valorile democratice împărtăşite", a spus atunci preşedintele României. 

Cîţu, mesaj de Ziua Independenţei SUA: Felicitări unei mari naţiuni, unui partener strategic

Premierul Florin Cîţu a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Independenţei Statelor Unite ale Americii.

"Felicitări cu ocazia celei de-a 245-a aniversări a Zilei Independenţei unei mari naţiuni, unui partener strategic şi tuturor prietenilor mei americani. Un 4 Iulie fericit!", se arată în mesajul prim-ministrului postat pe contul de Facebook al Guvernului României.

Premierul Florin Cîţu anunţa joi, la recepţia oferită de Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenţei, că Guvernul vizează stimularea unei prezenţe economice americane cât mai consistente în România.

"Vom menţine cooperarea strategică dintre România şi SUA la cel mai înalt nivel prin fructificarea oportunităţilor ce decurg din viziunea noastră comună privind dimensiunea de apărare, securitate energetică, recuperarea economică sustenabilă. Totodată, consolidarea rezilienţei şi întărirea relaţiilor transatlantice. Dincolo de excelenta noastră cooperare în planul securităţii şi importanţa creşterii prezenţei militare a SUA în ţara noastră, Guvernul României vizează încurajarea şi stimularea unei prezenţe economice americane cât mai consistente în România, inclusiv în ceea ce priveşte dezvoltarea surselor de energie, inclusiv cea nucleară", a spus premierul Florin Cîţu.

Ludovic Orban, mesaj de Ziua Independenţei SUA: Ne simţim aproape de această mare naţiune

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Independenţei Statelor Unite ale Americii, subliniind că românii şi americanii împărtăşesc aceleaşi idealuri.

"Ne simţim aproape de această mare naţiune, atât prin istorie cât şi prin prezent, ca aliaţi importanţi în regiune şi în lume, împărtăşind aceleaşi idealuri de democraţie, libertate, respectarea drepturilor omului şi prosperitate economică. (...) Cele mai bune urări pentru prietenii noştri, La Mulţi Ani Statelor Unite ale Americii şi valorilor pe care le reprezintă în lume!", a scris Orban pe contul său Facebook.

El a transmis un mesaj şi pentru cetăţenii americani de origine română.

"Nu-i uităm nici pe numeroşii români care în ultimele două secole au ales să emigreze dincolo de Atlantic şi au dus în Statele Unite ceva din spiritul românesc. Suntem mândri de ei şi îndreptăm spre diaspora românească americană felicitări şi cele mai bune gânduri în această zi de sărbătoare", se mai arată în mesaj.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile