Campania a pus cap la cap toate aceste date, dar a adunat şi mărturii tulburătoare ale unor oameni care au trecut si trec prin această afecțiune gravă. Unii dintre ei sunt persoane publice care au vorbit pentru prima dată în faţa camerei despre problemele lor. Au făcut-o în fata Mariei Coman, care, în premieră în media din Romania, a jucat pentru această campanie două roluri: cel de jurnalist - aşa cum o cunoașteți, precum şi de psiholog clinician - a doua ei meserie.
O mamă se aruncă de la etaj împreună cu cei doi copii ai săi. Un tată se sinucide imediat după ce îşi ucide copilul în vârstă de doar un an. Un celebru creator de modă decide că nu mai poate face faţă vieţii. O tânără jurnalistă ia o decizie similară.
I se spune noua pandemie. Alții ii spun boala secolului. Alții nici nu vor să știe că există. Vorbim despre depresia, boala care, oficial, în Romania aproape că nu există. Deși la nivel global sunt peste 300 de milioane de oameni care suferă si sunt tratați pentru această boală, România este, în acte, ţara cu cea mai mică rată a depresiei. O statistică mincinoasă, spun medicii psihiatri şi psihologii. Nu avem studii făcute, nu există o rețea de sănătate mintală nivel naţional, si, mai ales, nu vorbim despre problemele noastre de multe ori nici cu cei apropiați.
„Un cancer al creierului”
Organizaţia Mondială a Sănătăţii o personifică printr-un uriaş câine negru care vine şi îţi ia toată energia, te copleşeşte. Însă fiecare o simte în felul său. Alţii îi spun „Urâta”.
Nuami Dinescu, actriţă: „Am fost căzută la podea”.
Anamaria Nedelcoff, jurnalistă: „Am plâns întruna”.
Oana Dascălu, mamă: „Era o furie de necontrolat acolo”.
Depresia înseamnă multe care, adunate, duc la pierderea sensului. Gândeşti încet. Mai încet decât de obicei. Sau mai repede. Mult mai repede decât de obicei. Uşor, uşor, nu te mai dai jos din pat. Să te speli pe dinţi devine un efort uriaş, de nefăcut.
Şi depresia şi burnoutul se răspândesc cu rapiditate, ca o plagă ce pare de nevindecat, de nestăpânit. Tehnologie, viteza vieţii, prea multe informaţii, stres, pierderea rădăcinilor, migraţie. Cauze ar fi multe, dar efectele sunt similare.
„N-am fost în stare să mănânc, n-am fost în stare să ies din cameră, n-am fost în stare să mă pieptăn”, povesteşte colega nooastră, Anamaria Nedelcoff.
„Depresia este un cancer al creierului”, spune Yolanda Creţescu, psiholog şi psihoterapeut.
„Ce o să spună lumea?”
Vă voi însoţi pe parcursul acestor materiale nu doar în calitatea mea de jurnalist, ci şi ca psiholog. Nu doar în calitatea mea de om de ştiri, ci ca un om care a trecut prin burnout. Şi nici celelalte poveşti nu au fost greu de găsit.
Tocmai aţi cunoscut-o pe colega mea, Ana, care a trecut printr un episod depresiv major, pe fosta mea colegă, Oana, care a suferit de depresie postnatală. Pe Nuami, o ştiţi de la televizor, e doamna aceea foarte veselă care joacă în filme, pe Alex, amicul meu, care suferă de depresie de mai bine de un deceniu.
„Nu ştiu cum se descrie senzaţia de nu mai pot, dar e oribilă. Nu mai aveam energie deloc”, povesteşte scriitorul Alex Andronic.
Pe unii dintre aceşti oameni, depresia i-a lăsat fără serviciu. Pe alţii i-a dus în spital. Pe câţiva i-a ajutat să se ridice. Cert este că toţi s-au lovit de judecata publică, şi acasă, în familie, şi la serviciu.
„Pe mine pandemia m-a nenorocit”, mărturiseşte Anamaria.
Celor care suferă de depresie le e ruşine să vorbească, le e ruşine şi să meargă la psiholog sau la psihiatru, le e ruşine să îşi spună chiar şi lor că ceva e în neregulă. Pentru că au auzit de atâtea ori: “Trebuie să fii puternic, băieţii nu plâng, nu te mai supăra aşa”. Şi omniprezentul “CE O SĂ SPUNĂ LUMEA?”.
„Speranţa mea mare era, nu ştiu, o comă de două săptămâni în care să nu simt nimic”, ne povesteşte Alex.
România „stă” cel mai bine. Pe hârtie
Organizația Mondială a Sănătății estimează că peste 40 de milioane de persoane din Uniunea Europeană suferă de depresie, echivalentul a 4,3% din populația UE.
În aceeaşi Uniune, România stă cel mai bine, dar e o cifră cel mai probabil care nu reflectă deloc realitatea, pentru că nu există studii făcute, nu există o rețea de sănătate mentală la nivel național, iar simptomele de depresie sunt încă tratate majoritar ca fiind neimportante. Cât despre burnout nu știm chiar nimic, pentru că nu avem nici cifre, nici recunoaștere, nici măcar un diagnostic legal care ar putea să permită un concediu medical pentru cei afectați.
“Oameni serioşi care au condus firme cu mii de angajaţi, care când priveau un film se apucau de plâns în hohote, sărea cămaşa pe ei”, a povestit şi medicul neurolog Bogdan Florea.
“Este ca un şarpe boa, care se încolăceşte în jurul tău şi nici nu-l simţi”, crede Lucian Negoiţă, psihoterapeut.
Impactul depresiei e unul devastator asupra celor care suferă, dar şi asupra familiilor lor, prietenilor, societăţii în general. Este, bineînţeles, mai greu de tratat decât de prevenit, iar recunoaşterea problemei e primul pas ce poate fi făcut.
În prezent, depresia este cea mai frecventă afecțiune mintală care-i afectează pe oameni. În România, doar 3% din cheltuieli sunt alocate pentru sănătatea mintală, comparativ cu peste 5% în majoritatea țărilor europene
România are aproape 12 psihiatri la 100.000 de locuitori, față de media UE, de 17 la 100.000 de locuitori.
Potrivit raportărilor Uniunii Europene, în fiecare an, 1 din 15 persoane suferă de un episod depresiv major.