Antena 3 CNN Actualitate 25 de tone de azotat de amoniu și sute de litri de pesticide expirate, găsite de polițiști

25 de tone de azotat de amoniu și sute de litri de pesticide expirate, găsite de polițiști

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 21:00 06 Mai 2022 Modificat la 21:00 06 Mai 2022

Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din Ilfov, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, au făcut, în 4 și 5 mai. mai multe controale la fitofarmacii și asociații agricole, din județul Ilfov, pentru a vedea dacă este respectat regimul legal în ceea ce privește produsele de protecție a plantelor.

La o societate comercială din Măgurele, polițiștii au descoperit cantitatea de 25 tone azotat de amoniu, depozitată contrar prevederilor legale. În acest caz, polițiștii de la arme au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate.

La o altă societate comercială, din Bragadiru, a fost descoperită cantitatea de 602 litri de produse de protecție a plantelor, pentru care societatea nu a luat măsura neutralizării, având în vedere că acestea aveau termenul de valabilitate expirat.

Și în acest caz s-a deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.

De asemenea, polițiștii de la arme au aplicat o sancțiune contravențională conform O.G.4/1995, cu amendă în valoare de 3000 lei și au confiscat 400 ml. de produse de protecție a plantelor expirate, notează Mediafax. 

Polițiștii de la economic au aplicat o sancțiune contravențională conform OUG 28/1999, cu avertisment și au confiscat suma de 126 lei.

De asemenea, la o societate comecială din Afumați, polițiștii de la arme au descoperit cantitatea de 60 de litri de substanțe de protecție a plantelor având termenul de valabilitate expirat, pentru care polițiștii au întocmit dosar penal.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole