Antena 3 CNN Actualitate Locale 230 de cartuşe şi grenade, descoperite într-un cimitir din Constanţa

230 de cartuşe şi grenade, descoperite într-un cimitir din Constanţa

Cătălina Buzoianu
<1 minut de citit Publicat la 16:55 15 Iun 2022 Modificat la 16:56 15 Iun 2022

Angajatul Primăriei făcea curat în cimitirul unde sunt îngropaţi eroi de diferite naţionalităţi, care au murit în timpul celor două războaie mondiale.

Autorităţile consideră că cel mai probabil, muniţia a fost dezgropată de animalele care trec prin zonă.

ISU Constanţa a anunţat că muniţia neexplodată urmează să fie preluată şi distrusă.

"Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa a fost solicitată prin apel la 112 să intervină pentru asanarea unor elemente de muniţie neexplodate, descoperite într-un cimitir din localitatea Mircea Vodă. La faţa locului, au fost găsite 233 de cartuşe cu calibrul de 7,922 milimetri, din cel de-al Doilea Război Mondial, cartuşe de infanterie, utilizate la puştile mitralieră.  Echipa pirotehnică a efectuat şi operaţiuni de cercetare-detectare în perimetrul respectiv în vederea găsirii unor eventuale noi elemente de muniţie. Cartuşele de infanterie au fost transportate în siguranţă şi depozitate în vederea distrugerii", au transmis poliţiştii.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole