Antena 3 CNN Life 22.02.2022, Zi palindrom. Lidia Fecioru ne recomandă ce putem face pentru a ne merge bine tot anul

22.02.2022, Zi palindrom. Lidia Fecioru ne recomandă ce putem face pentru a ne merge bine tot anul

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 10:02 22 Feb 2022 Modificat la 10:26 22 Feb 2022

22.02.2022, supranumită şi Ziua oglinzilor, este o zi palindrom, adică citită de la stânga la dreapta sau invers, are aceeași semnificație: ziua de 22 februarie din anul 2022. 

Cifra 2 reprezintă echilibrul şi adaptabilitatea, credinţa şi încrederea, cooperarea şi diplomaţia, a explicat Lidia Fecioru, marţi, la Antena 3.

Lidia Fecioru, despre Ziua oglinzilor: "Universul nu face nimic întâmplător"

"Doamne ajută ca aceste cifre să aducă un echilibru în univers şi pe planeta noastră, pentru că multe s-au întâmplat, iar asta ar fi un lucru benefic. De ce? Pentru că sunt conflicte care trebuie să se aşeze, să se rezolve într-un fel şi universul nu face nimic întâmplător.

Data de azi semnifică mai mult, pentru că, dacă adunăm cifrele, ele fac alte cifre la rândul lor, cifre pare. Tot ce înseamnă an par întotdeauna va fi linişte, va veni un echilibru şi va fi pace pe pământ.

Spunem toţi ca speranţa moare ultima, dar eu cred că lumea începe să vadă altfel lucrurile şi noi am început de anul trecut să fim într-o spiritualitate avansată", a spus numerologul Lidia Fecioru, marţi, la Antena 3.

Cât despre ziua de azi, 22.02.2022, dacă trebuie să ţinem cont de unele superstiţii sau ce trebuie să facem ca să ne fie bine, Lidia Fecioru a spus:

Ce să facem de Ziua oglinzilor, ca să ne meargă bine

"Noi întotdeauna am putea să ne ajutăm. Dacă aprindem o lumânare şi facem o rugăciune şi pentru noi, şi pentru univers, va prinde foarte bine. 

Apoi, să le trimitem gânduri pozitive celor din jur care de multe ori hotărăsc soarta şi destinul nostru", a recomandat numerologul.

Cât despre cifra doi care se repetă, Lidia Fecioru spune că ele înseamnă, de fapt, 4, pentru că ele se repetă şi le adunăm, 2 cu 2. Patru înseamnă multă voinţă, echilibru.

"Iar 4 număr de destin înseamnă luptător, eroic, echilbrat, rezolvări de situaţii. Şi astăzi poate fi o zi de naştere pentru universul acesta care e atât de zbuciumat", a adăugat Lidia Fecioru.
 

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole