Ziua Internațională a Bărbatului, celebrată anual pe 19 noiembrie, promovează recunoașterea contribuțiilor și a bunăstării bărbaților în familie, comunitate și societate.
În România, Ziua Bărbatului este sărbătorită de două ori pe an: pe 9 martie, conform tradiției, odată cu Sfinții 40 de mucenici, și pe 19 noiembrie.
Potrivit tradiției, pe 9 martie, bărbații trebuie să bea 40 de pahare de vin.
La nivel internațional, Ziua Bărbatului este sărbătorită pe 19 noiembrie și își propune să atragă atenția asupra egalității între sexe, asupra eforturilor depuse de bărbați, precum și asupra modelelor masculine demne de urmat.
Evenimentul încurajează implicarea comunităților, organizațiilor religioase, guvernamentale și non-guvernamentale în organizarea de activități educative și de conștientizare.
Ziua Internațională a Bărbatului a fost sărbătorită pentru prima dată în 1999
În 1994, organizaţii din Statele Unite ale Americii, Europa şi Australia au marcat această zi în luna februarie, la iniţiativa profesorului Thomas Oaster, de la Universitatea din Missouri. După ce multe state au renunţat la celebrarea acestei zile, Asociaţia Malteză pentru Drepturile Bărbaţilor a continuat să o marcheze prin evenimente dedicate. În 1999, Trinidad şi Tobago au aniversat această zi la data de 19 noiembrie, demersul fiind recepţionat pozitiv în ţările din zona Caraibilor. În 2009, Comitetul Asociaţiei Malteze pentru Drepturile Bărbaţilor a votat schimbarea datei, urmând ca ziua dedicată bărbaţilor să fie sărbătorită la 19 noiembrie, similar celorlalte ţări, potrivit www.internationalmensday.com, citat de Agerpres.
În 2024, manifestările dedicate zilei internaţionale a bărbatului sunt organizate în cadrul tematicii „Men's Health Champions”, dedicată îmbunătăţirii sănătăţii bărbaţilor şi băieţilor.
Ziua bărbatului a fost promulgată de preşedintele României, Klaus Iohannis
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, la 3 februarie 2016, un proiect de lege pentru declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii şi 19 noiembrie - Ziua bărbatului, România devenind parte la marcarea acestor sărbători internaţionale. Legea nr. 22/2016 pentru declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii şi 19 noiembrie - Ziua bărbatului a fost promulgată de preşedintele României, Klaus Iohannis, la 3 martie 2016, şi publicată în Monitorul Oficial la 7 martie 2016.
„Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii şi 19 noiembrie - Ziua bărbatului, având drept scop eliminarea discriminării dintre femei şi bărbaţi şi creşterea gradului de conştientizare privind concilierea vieţii de familie cu viaţa profesională”, menţionează raportul Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, potrivit www.cdep.ro.
„Sărbătorirea zilei femeii şi a zilei bărbatului este un prilej pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre sexe, de a evidenţia realizările şi contribuţiile lor la comunitate, familie, căsătorie şi prezentarea unor modele de urmat'', conform www.cdep.ro.
Mesaje și urări de Ziua Internațională a Bărbatului
„De Ziua Internațională a Bărbatului, să ne amintim de importanța egalității, respectului și sprijinului reciproc între toți oamenii. Fie ca această zi să marcheze un pas înainte spre înțelegere și colaborare pentru o lume mai bună. La mulți ani tuturor bărbaților care fac diferența!”
„Astăzi, de Ziua Internațională a Bărbatului, vreau să-ți exprim tot respectul și admirația mea pentru dedicarea și eforturile tale neîncetate. Ești un model de urmat și o sursă de inspirație pentru toți. La mulți ani și să ai parte de tot respectul pe care îl meriți!”
„În această Zi Internațională a Bărbatului, îți doresc să fii mereu inspirat să urmezi calea care îți aduce fericirea și împlinirea. Fie ca fiecare zi să îți aducă noi oportunități de creștere și să fii recunoscut pentru contribuțiile tale valoroase. La mulți ani!”
„La mulți ani de Ziua Internațională a Bărbatului! Azi celebrăm forța, curajul și integritatea ta, care inspiră și susține pe toți cei din jur. Îți mulțumesc pentru tot ceea ce faci și pentru omul minunat care ești. Să ai parte de respect, apreciere și iubire în fiecare zi!”
„La mulți ani și la mulți bani! Îți transmit toată dragostea mea și îți mulțumesc pentru faptul că ești alături de mine mereu!”
„La mulți ani de Ziua Internațională a Bărbatului! Astăzi ești sărbătorit pentru tot ce ești și pentru tot ce faci. Ești un exemplu de forță, răbdare și dedicare. Să rămâi mereu pasionat, autentic și să-ți găsești inspirația în fiecare zi.”