Totodată, până acum, 755 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea și Călărași, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 165 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 265 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.302 de persoane. Alte 20.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 190.540 de teste. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 470 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.176 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.