Antena 3 CNN Actualitate Locale 150 de persoane, evacuate în urma unui incendiu la o sală de evenimente din Hunedoara

150 de persoane, evacuate în urma unui incendiu la o sală de evenimente din Hunedoara

<1 minut de citit Publicat la 15:15 07 Mai 2018 Modificat la 15:15 07 Mai 2018

Trei echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o anexă a unei săli de evenimente din municipiul Brad, aproximativ 150 de persoane care se aflau într-o incintă alăturată reuşind să părăsească locul singure şi fără probleme medicale, a informat luni Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

"La sosire, echipajele de intervenţie au constatat că incendiul se manifesta la acoperişul din membrană PVC cu inserţie textilă al unei anexe care adăpostea centrala termică, spălătoria şi un vestiar, obiectiv lipit de o sală unde se aflau 150 de persoane strânse la un eveniment. Toţi oamenii s-au autoevacuat din clădire şi nu au avut probleme medicale", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Potrivit primelor date ale pompierilor militari, incendiul, care a avut loc în cursul serii de duminică spre luni, a fost generat de supraîncălzirea unui termostat de la un boiler folosit la sala de evenimente.

Incendiul a fost stins de pompierii militari din Brad şi Deva într-o oră şi jumătate, focul distrugând acoperişul anexei pe o suprafaţă de 150 de metri.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole