Antena 3 CNN Externe 15 spioni ruși au acționat în Europa. Unde își stabiliseră baza de operațiuni

15 spioni ruși au acționat în Europa. Unde își stabiliseră baza de operațiuni

1 minut de citit Publicat la 20:17 04 Dec 2019 Modificat la 20:17 04 Dec 2019

Cincisprezece spioni ruşi au folosit Alpii francezi ca bază pentru operaţiuni în toată Europa, dezvăluie ziarul Le Monde în ediţia sa de joi, evocând o operaţiune de urmărire derulată de serviciile de contraspionaj franceze, elveţiene şi britanice, relatează AFP.

Potrivit ziarului, 15 ofiţeri din cadrul serviciului de informaţii militare rus (GRU), specializaţi în asasinate, au circulat pe continent începând din 2014. Ultima lor trecere prin Franţa ar data din septembrie 2018.

Unul dintre cei 15 agenţi ar fi fost identificat de Londra drept unul dintre cei trei autori ai otrăvirii cu agentul neurotoxic Noviciok în martie 2018 a unui fost spion rus, Serghei Skripal, şi a fiicei sale Iulia, la Salisbury, în Anglia.

Cei doi au supravieţuit dar o locuitoare din regiune a murit după ce a găsit un flacon care a fost folosit la transportarea produsului toxic. Operaţiunea a provocat un incident diplomatic major între Moscova şi Uniunea Europeană şi a determinat serviciile occidentale să-i urmărească pe cei responsabili.

Dezvăluirile din Le Monde intervin în contextul în care Berlinul acuză Moscova că este în spatele asasinării, în luna august, a unui georgian la Berlin. Doi membri ai personalului ambasadei ruse, căruia guvernul german îi reproşează că nu "cooperează" cu ancheta, vor trebui să părăsească ţara imediat.

Potrivit Le Monde, cei 15 ofiţeri, care nu ar fi efectuat operaţiuni pe teritoriu francez, au călătorit în mai multe rânduri în mici oraşe precum Annemasse, Chamonix sau Evian, în sud-estul Franţei.

Ei fac parte din unitatea 29155 a centrului 161 de formare specială al GRU. "Această unitate se dedă acum la asasinate, sabotaj sau la sarcini mai obscure precum înfiinţarea unor locuri pentru plasarea de mesaje sau obiecte" prin care agenţii comunică între ei, explică ziarul.

Nicio armă sau vreun alt material nu au fost confiscate şi nu a fost identificat vreun complice local. Cei 15 ofiţeri nu par să fi avut vreun contact cu agenţii din ambasada Rusiei la Paris.

Ei ar fi operat în schimb, pe lângă Marea Britanie, în Bulgaria, în Crimeea, în Moldova sau în Muntenegru.

Serviciile franceze au dezvoltat ipoteza potrivit căreia departamentul Haute-Savoie, frontalier cu Elveţia şi Italia, ar fi fost utilizat ca "bază pentru toate operaţiunile clandestine ale unităţii 29155 în Europa", potrivit afirmaţiilor unui înalt responsabil al informaţiilor franceze, citat de Le Monde.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole