Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii 15 școli și licee din București trec în mediul online

15 școli și licee din București trec în mediul online

Andreea Ştefan
5 minute de citit Publicat la 19:36 07 Oct 2021 Modificat la 19:55 07 Oct 2021

Instituția Prefectului- Municipiul București informează că astăzi, 7 octombrie 2021, a avut loc ședința extraordinară  a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.
 
Astfel, în aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 932 din 09.09.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare,

Luând în considerare:

- art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19, cu modificările și completările ulterioare;

- Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată;

- Hotarârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;

- Ordinul Comun nr. 2024/147/05.10.2021 pentru completarea ordinului ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr.874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV -2 pe durata stării de alertă;

- Cap III- măsuri de protecție la nivel individual, art. 2, lit. e din Ordinul comun – Ministerul Educației (nr. 5338/01.10.2021) și Ministerul Sănătății (nr. 1082/01.10.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare; 

- Adresa DSP București nr. 42596/07.10.2021, înregistrată la Instituția Prefectului – Municipiul București sub nr. 23821/07.10.2021, prin care a fost comunicată rata de incidență cumulată, pe o perioadă de 14 zile, care la nivelul Municipiului București este de 11,49/1000 de locuitori în data de 07.10.2021, orele 10.03;

- Adresa DSP București nr. 42649/07.10.2021, înregistrată la Instituția Prefectului – Municipiul București sub nr. 23829/07.10.2021, prin care au fost înaintate propunerile privind exceptarea persoanelor de la obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise la nivelul Municipiului București;

- Hotarârea Guvernului României nr. 1087 din 06.10.2021 privind numirea doamnei Vacaru Georgiana-Alexandra în funcția de Prefect al Municipiului București,
            
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în ședință extraordinară, prin utilizarea mijloacelor de comunicare electronice, constată că la nivelul Municipiului București rata de incidență cumulată la 14 zile, în data de 07.10.2021, ora 10.03 este de 11,49/1000 de locuitori fapt pentru care, începând cu data de 08.10.2021 ora 00:00 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.

* În spațiile publice închise sunt exceptate persoanele care se încadrează în una dintre următoarele situații: 

  • angajatul care este singur în birou;
  • persoana care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, pe baza unei evaluări a riscului efectuată de medicul de medicina muncii;
  • persoana care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante;
  • prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 m între persoane;
  • copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

* În spațiile publice deschise sunt exceptate persoanele care se încadrează în una dintre următoarele situații:

  • desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc;
  • persoanele care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, pe baza unei evaluări a riscului efectuată de medicul de medicina muncii/medicul curant;
  • persoana care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante;
  • copiii cu nevoi speciale, în urma evaluării riscului de către medicul curant;
  • copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Lista școlilor și liceelor din București care intră în mediul online

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) și ale art. 6 alin. (2) din Ordinul comun – Ministerul Educației (nr. 5338/01.10.2021) și Ministerul Sănătății (nr. 1082/01.10.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, s- a dispus suspendarea cursurilor cu prezența fizică pentru 15 unități școlare, respectiv:

  • Colegiul Național de Muzică George Enescu - Str. G-ral Gh. Manu nr. 30, sector 1, pentru perioada  07.10-20.10.2021;
  • Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu - Str. Arhitect Ion Mincu nr. 10, sector 1, pentru perioada  08.10-21.10.2021;
  • Colegiul Național Ion Neculce - Str. Ion Neculce nr. 2, sector 1, pentru perioada  08.10-21.10.2021;
  • Colegiul Economic A.D. Xenopol - Str. Traian nr. 165, sector 2, pentru perioada  07.10-20.10.2021;
  • Colegiul Național Iulia Hașdeu - Bd. Ferdinand I nr. 91, sector 2, pentru perioada  07.10-20.10.2021;
  • Liceul Teologic Baptist Logos - Bd. Theodor Pallady nr. 26, sector 3, pentru perioada  06.10-19.10.2021;
  • Grădinița Germană Kiga 99 Luftballons - Str. Theodor Speranția nr. 81, sector 3, pentru perioada  01.10-15.10.2021;
  • Liceul Teoretic Benjamin Franklin - Str. Gh. Tattarescu nr. 1, sector 3, pentru perioada  08.10-21.10.2021;
  • Școala Gimnazială Nr. 165 - Al. Slătioara nr. 8, sector 4, pentru perioada  06.10-19.10.2021;
  • Liceul Teologic Adventist Ștefan Demetrescu - Bd. Metalurgiei nr. 89, sector 4, pentru perioada  06.10-19.10.2021;
  • Colegiul Național Mihai Eminescu - Str. George Georgescu nr. 2, sector 4, pentru perioada  08.10-21.10.2021;
  • Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu - Calea Rahovei nr. 315, sector 5, pentru perioada  07.10-20.10.2021;
  • Liceul Teoretic Ion Barbu - Str. Năbucului nr. 18, sector 5, pentru perioada  07.10-20.10.2021;
  • Școala Gimnazială Nr. 197 - Str. Obcina Mare nr. 2, sector 6, pentru perioada  07.10-20.10.2021;
  • Școala Gimnazială Sf. Calinic de la Cernica - Str. Pravăț nr. 22, sector 6, pentru perioada  07.10-20.10.2021.

* În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) și ale art. 7 alin. (2) din Ordinul comun – Ministerul Educației (nr. 5338/01.10.2021) și Ministerul Sănătății (nr. 1082/01.10.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, se dispune reluarea cursurilor cu prezența fizică pentru Grădinița Nr. 217 situată în Str. Brașov Nr. 20A, sector 6 începând cu data de 07.10.2021.

Menționăm că   directorii unităților de învățământ vor asigura punerea în aplicare a prevederilor hotărârii adoptate.
Totodată, informăm cetățenii că, în această seară, Ministerul Afacerilor Interne a publicat o precizare de presă cu privire la instituirea obligativității purtării măștii de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-Cov2.

Precizările ministerului cu privire la  Ordinul nr. 700/68/2021 al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă
pot fi accesate la această adresă: mai.gov.ro

Citește mai multe din În fața națiunii
» Citește mai multe din În fața națiunii
TOP articole