Antena 3 CNN Actualitate 15 ianuarie, Ziua lui Mihai Eminescu: 174 de ani de la nașterea celui mai mare poet român

15 ianuarie, Ziua lui Mihai Eminescu: 174 de ani de la nașterea celui mai mare poet român

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 07:00 15 Ian 2024 Modificat la 08:00 15 Ian 2024

Mihai Eminescu a debutat literar în 1866, în revista Familia a lui Iosif Vulcan, iar, convins de acesta, Eminovici a devenit Mihai Eminescu și sub acest nume a trăit și a scris literatură și a lucrat ca jurnalist.

Din 1866 şi până în 1869, a călătorit prin Transilvania, până în București.

În 1867, s-a angajat ca sufleor și copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, ulterior devenind sufleor și copist la Teatrul Național din Bucureşti, unde l-a cunoscut pe I. L. Caragiale.

Cu această trupă a mers în turnee, continuând să publice poezie şi proză şi să facă traduceri. În 1968 începea proiectul de roman "Geniu Pustiu".

Eminescu, student în Viena și Berlin

Între 1869 și 1872 a fost student la Viena, mai precis "auditor extraordinar" la facultățile de filosofie și drept. Aici se va împrieteni cu Ioan Slavici şi o va cunoaște pe Veronica Micle. Totodată, a început să colaboreze la publicaţia Convorbiri literare. Între anii 1872 și 1874 a fost student "extraordinar" la filosofie, la Berlin, cu o bursă acordată de cenaclul Junimea, dar nu s-a prezentat la examene.

În septembrie 1874 era numit director al Bibliotecii Centrale din Iași, iar Eminescu preda și logică, la Institutul academic, în locul lui A. D. Xenopol.

În 1875, rămas fără slujbă, Eminescu a primit postul de corector și redactor al părții neoficiale la Curierul de lași, unde numeroase rubrici erau realizate de el fără semnătură. A frecventat cu regularitate ședințele Junimii, unde l-a introdus și pe Ion Creangă. Tot în această perioadă s-a îndrăgostit de Veronica Micle.

În 1877, era invitat să intre în redacția ziarului Timpul, iar Eminescu a părăsit Iașiul și a venit la București, unde s-a dedicat gazetăriei. În 1880 era redactor-șef al publicației. Din această perioadă datează unele dintre marile lui poeme, precum "Scrisorile" şi "Luceafărul".

Pe 6 august 1879 a murit Ștefan Micle, iar văduva acestuia, Veronica, a venit la București, şi-au făcut planuri de căsătorie, la care poetul a renunţat în anul următor.

De ce a murit Mihai Eminescu

În ianuarie 1883, Eminescu a fost internat pentru o vreme în spital, cu diagnosticul de "manie acută", starea sănătăţii lui fiind precară de foarte mulţi ani.

Potrivit mai multor specialişti, printre care şi criticului Nicolae Manolescu, Eminescu suferea de psihoză maniaco-depresivă.

În toamna anului 1883, Eminescu era trimis la un sanatoriu din Viena. În primăvara anului următor, Eminescu s-a întors la Iaşi, dar în noiembrie era internat în Spitalul Sfântul Spiridon din oraş.

Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Șuțu din strada Plantelor din București, unde oscilase, tragic, între perioade de aparentă sănătate și episoade de revenire a bolii.

În 1948 era ales, post-mortem, membru al Academiei Române.

"Luceafărul" lui Mihai Eminescu, cel mai lung poem de dragoste din lume

Potrivit World Records Academy, "Luceafărul" lui Mihai Eminescu este cel mai lung poem de dragoste. "Poemul poate fi simplu descris (pentru generaţia YouTube de astăzi...) drept o combinaţie între "Pe aripile vântului/ Gone with the Wind" (dramă romantică), "Star Trek" (conţine divertisment SF) şi "Love Story" (poemul este unul dintre cele mai romantice şi se încheie cu o dramă) - toate amestecate, ceea ce înseamnă că este un poem romantic, dar şi unul modern, al mileniului al treilea", notează cei de la WRA.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole