Antena 3 CNN Economic Alimentele care se ieftinesc considerabil de la 1 august! Un mare lanț de magazine a redus deja prețurile

Alimentele care se ieftinesc considerabil de la 1 august! Un mare lanț de magazine a redus deja prețurile

Ioana Ciobanu
1 minut de citit Publicat la 09:54 24 Iul 2023 Modificat la 12:02 24 Iul 2023

Pe data de 1 august se aplică măsura plafonării adaosului comercial în toate marile magazine. Așadar, românii ar trebui sa plătească mai puțin pentru 14 produse de bază, asta pentru că adaosul va fi plafonat: maximum 20% la procesator, maximum 5% pe întreg lanțul de distribuție si maximum 20% la retailer. 

Produsele pe care ar trebui să le vedem la un preț mai mic sunt:

  • pâine albă simplă întreagă cu gramaj cuprins între 300g-500 de grame;
  • lapte de vacă proaspăt 1L, grăsime 1,5%, cu excepția UHT;
  • brânză telemea din lapte de vacă vrac;
  • iaurt simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 de grame;
  • făină albă de grâu "000" 1 Kg;
  • mălai 1 kg;
  • ouă de găină calibrul M 10 buc.;
  • ulei de floarea-soarelui 1L;
  • carne proaspătă pui;
  • carne proaspătă porc;
  • legume proaspete vrac;
  • fructe proaspete vrac;
  • cartofi proaspeți albi vrac;
  • zahăr alb tos 1 Kg. 

Un lanț de magazine a plafonat anticipat adaosurile comerciale, înaintea termenului limită stabilit de executiv, de 1 august.

Unele ieftiniri sunt de câțiva zeci de bani. La prune de exemplu, ieftinirea este de 20 de bani: de la 10 lei/kg la 9,80 lei/kg. Un sortiment de lapte s-a ieftinit, la rândul sau, cu doar 10 bani: de la 6,50 lei la 6,40 lei. Alte produse s-au ieftinit mai mult: pâinea la 500 de grame: de la 6 lei la 4,19 lei sau ouăle BIO: de la aproape 20 de lei la 17 lei. 

Etichete: produse de bază
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole