Antena 3 CNN Actualitate 13 linii STB au trasee modificate din cauza șantierului la magistrala de metrou M6

13 linii STB au trasee modificate din cauza șantierului la magistrala de metrou M6

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 21:04 30 Iul 2024 Modificat la 21:04 30 Iul 2024

Autobuzele de pe 13 linii vor întoarce, începând de miercuri, în zona „Monumentului Aripi”, în contextul executării lucrărilor la magistrala de metrou M6 în zona Piaţa Montreal, a anunţat, marţi, Societatea de Transport Bucureşti (STB).

Astfel, începând din 31 iulie 2024, autobuzele liniilor 261, 304, 441, 441B, 442, 443, 443B, 444, 446, 447, 447B, 448 şi 477 vor întoarce şi vor staţiona în zona „Monumentului Aripi”.

Autobuzele de pe 13 linii vor întoarce în zona „Monumentului Aripi”

De la aceeaşi dată, pe Şoseaua Bucureşti - Ploieşti şi pe aleea din parcarea Casei Presei vor fi înfiinţate staţiile de autobuz „Piaţa Presei”.

Potrivit STB, călătorii au la dispoziţie mai multe mijloace de informare pentru a afla, în timp real, programul de circulaţie al mijloacelor de transport sau informaţii despre eventuale modificări de trasee, respectiv: aplicaţia Info TB, site-ul oficial STB SA, paginile oficiale ale STB SA de pe reţelele de socializare (Facebook, Instagram şi Twitter) şi informări de presă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole